Scenograful Dragoş Buhagiar: „Ca şi viaţa noastră, scenografia are un drum voios către moarte“ VIDEO

În Festivalul Naţional de Teatru, care începe vineri, sunt două spectacole a căror scenografie poartă semnătura lui Dragoş Buhagiar, „Cafeneaua“, montare a Teatrului Naţional din Iaşi, pe care o puteţi vedea pe  26 octombrie, la Opera Naţională Bucureşti, şi „Iulius Caesar“, pus în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj (programat în FNT pe 25 octombrie la Teatrul Naţional Bucureşti), ambele în regia lui Silviu Purcărete.

Deşi consideră că “teatrul este un lucru efemer, care are o anumită doză de inutilitate”, cel mai titrat scenograf român, Dragoş Buhagiar, artistul cu cele mai multe nominalizări şi cu cele mai multe premii luate de-a lungul timpului la Gala UNITER, a intrat, fie că vrea sau nu, în istoria  teatrului românesc, fiind deja un “clasic”.

Publicul va putea vedea în Festivalul Naţional de Teatru două spectacole a căror scenografie poartă semnătura lui, “Cafeneaua”, montare a Teatrului Naţional din Iaşi, pe care o puteţi vedea pe  26 octombrie, la Opera Naţională Bucureşti, şi “Iulius Caesar”, pus în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj (programat în FNT pe 25 octombrie la Teatrul Naţional Bucureşti) ambele în regia lui Silviu Purcărete.

FOTOGRAFII: Eduard Enea

În plus, Dragoş Bihagiar va avea în cadrul Festivalului Naţional de Teatru o expoziţie de instalaţie şi scenografie la Muzeul Naţional de Artă. Despre expoziţia sa intitulată sugestiv “Transmutaţii”, Dragoş Buhagiar a vorbit la Adevărul live.

“Acest proiect un cadou din partea Marinei Constaninescu de a face o expoziţie personală”, a spus Dragoş Buhagiar.

Deşi expoziţia îl bucură, el a mărturisit că el nu crede că povestea scenografiilor sale poate fi spusă în afara spectacolelor pentru care au fost create. 

“Eu trebuie să mărturisesc că nu sunt un fan al expoziţiilor de scenografie. Ce fac eu are legătură cu scena, cu actoria, nu mi-am gândit niciodată scenografiile ca pe obiecte de artă în sine ci ca pe un dialog cu actorii şi cu regizorul spectacolului. Nu mi se pare că ele există în afara scenei. Dacă aduc unele obiecte care aveau o anumite utilitate pe scenă în alt context mi se pare că le-am dat o altă încărcătură.

Ele şi-au început moartea lentă din clipa în care le-am pus pe scenă, au strălucit sau şi-au făcut treaba la premieră. Pentru mine actul artistic are legătură cu momentul. Ca şi viaţa noastră, scenografia are un drum voios către moarte.”

Această expoziţie reprezintă un “împrumut” pe care Dragoş Buhagiar îl face artelor plastice şi Muzeului Naţional de Artă. Acest demers artistic este o vizită prin opera lui Buhagiar din diferite etape ale creaţiei sale.
Prietenii din lumea teatrului l-au convins pe Buhagiar să facă această expoziţie-instalaţie în primul rând petru uzul tinerilor care nu au fost “contemporani” cu spectacolele sale. “Scenografia are şi ea, ca toate artele, legătură cu momentul, cu trendul, când trec 10 ani deja se simte acest lucru. Eu sunt destul de sceptic că lucrurile pot funcţiona în afara contextului, dar, pe de altă parte, sunt şi foarte curios să văd cum va reacţiona publicul.”

Cea mai importantă colaborare a sa în teatru este cea cu regizorul Silviu Purcărete. “Alături de Purcărete, indiferent de cine ar fi scenograf, îi eşti partener în căutarea adevărului pe scenă. Purcărete este unul dintre cei mai mari scenografi ai teatrului românesc. La el mă simt ca la master,” spune Buhagiar.
Cât despre ceea ce face pe scenă, el mărturiseşte plin de modestie: “Încercăm şi noi cu trei cârpe şi două schele să facem un moment de magie. “