Scandalurile sexuale din mănăstirile medievale
0Evul Mediu a cunoscut o înflorire spectaculoasă a aşezămintelor monastice. Acest entuziasm monahal n-a fost însă însoţit şi de respectarea de către călugări – şi călugăriţe – a dogmelor cu privire la viaţa privată, sau mai bine zis la ignorarea aspectelor ce ţin de viaţa privată pentru a se dedica în totalitate credinţei. Scandaluri sexuale în interiorul mănăstirilor izbucneau în tot Occidentul medieval.
După cucerirea normandă a Angliei, scandalurile amoroase din rândul clericilor, presupuşi celibatari, au devenit o problemă foarte serioasă. Autorităţile bisericeşti şi credincioşii se plângeau de mult timp de lipsa castităţii din rândul preoţilor şi de căsătoriile acestora. Drept răspuns, episcopii au început să colaboreze pentru a găsi o metodă de a face faţă clerului ”rătăcitor”. Au fost date instrucţuni pentru a preveni ca preoţii să intre în contact cu femei, căsătoriile dintre clerici şi laici au fost interzise, iar celibatul urmărit cu stricteţe. Se părea că dragostea trebuia suprimată, cel puţin în rândul celor promişi Domnului.
Însă poveştile cu cimitirele mănăstirilor pline cu oase de copii se răspândeau în afara zidurilor enclavelor monastice. Se presupune că atunci când călugăriţele rămâneau însărcinate copiii erau ucişi la naştere. Din moment ce aşezămintele religioase pentru femei şi cele pentru bărbaţi erau construite uneori pe acelaşi teren, călugării şi călugăriţele intrau deseori în contact. Înante de venirea Normanzilor, aceste aşezăminte duble erau foarte populare, iar bărbaţii şi femeile dedicaţi vieţii religioase nu trăiau separaţi. Cu timpul însă, biserica a început să-şi pună întrebări cu privire la aspectul practic al mănăstirilor alăturate. Natura legăturilor dintre călugării de ambele sexe este exemplificată de un caz care a ieşit la iveală în 1142. Rapoartele vorbesc despre o călugăriţă care a petrecut noaptea cu nişte călugări de la o mănăstire apropiată, ea dansând şi cântând la lăută împreună cu ei până după miezul nopţii. Că asemenea activităţi puteau duce şi la altfel de legături, chiar mai grave, între călugări şi călugăriţe era un fapt ce nu putea fi pus la îndoială, mai ales după ce scriitorul şi abatele Aelred de Rievaulx (1110-1167) face publică povestea Călugăriţei din Watton.
Petreceri nocturne la mănăstire
Întâmplarea are loc pe la sfârşitul anilor 1150. Protagonista poveştii a fost dusă la o mănăstire când avea doar patru ani, astfel că fata şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa închisă acolo. Însă ea a crescut şi a devenit o femeie foarte încăpăţânată şi aproape lipsită de morală. La un moment dat a fost prinsă, de către alte călugăriţe, cu iubitul ei. Pedeapsa a fost exemplară: i-a fost smuls vălul şi a fost legată cu lanţuri într-o celulă, fiind hrănită doar cu pâine şi apă. Aelred spunea: ”Închideţi-vă ochii, virgine ale lui Hristos, acoperiţi-vă ochii... Ea a fost o virgină a lui Hristos şi a devenit femeie adulteră. ” Dovada ”indiscreţiei” sale a devenit publică atunci când s-a dovedit că fata rămăsese însărcinată. Iubitul ei, drept pedeapsă pentru întreţinerea de relaţii cu o călugăriţă, a fost castrat. Înregistrările scrise spun că, după o viziune divină, cătuşele i-au dispărut în mod miraculos, la fel şi fătul, iar fata s-a întors la viaţa monastică. Stareţa mănăstirii din Amesbury în Wiltshire n-a fost aşa de norocoasă. Mănăstirea pe care o conducea a fost închisă în 1189 după răspândirea unor zvonuri potrivit cărora stareţa avusese trei copii.
La Conciliul ecumenic de la Lateran din 1179 s-a discutat şi această gravă problemă ce afecta serios imaginea Bisericii. Preoţilor li s-a interzis să trăiască în aceeaşi casă cu femei după ce episcopii se plânseseră că aceştia trăiau cu servitoarele lor, cu care aveau foarte mulţi copii. În ciuda numeroaselor edicte promulgate cu scopul de a-i face pe preoţi să respecte celibatul, aceştia au continuat să trăiască în desfrâu.
Citeşte continuarea pe historia.ro