Scandalul de la Teatrul din Braşov a escaladat: blesteme, ameninţări şi contestaţii la concursul pentru postul de director

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Teatrul "Sică Alexandrescu" stă pe un butoi cu pulbere în urma concursului pentru postul de director

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov trece printr-o criză majoră, iar scandalul riscă să ia amploare, după ce contestatarii noului director au trimis presei mai multe mesaje de ameninţare care i-ar aparţine lui Dan Marius Zarafescu, cel care a fost declarat admis la concursul din septembrie.

După ce iniţial, în luna mai, Dan Marius Zarafescu a fost declarat respins la concurs, cu media 5,45, la concursul organizat în septembrie, acelaşi candidat a obţinut nota finală 9,21. În ziua în care a fost anunţat rezultatul concursului, mai mulţi actori au refuzat să urce pe scenă, ameninţând cu greva.

Aceştia acuză comisia concursului, din care au făcut parte Beatrice Rancea (şef de comisie), Emil Boroghină, Horaţiu Mihaiu şi Mircea M. Ionescu de imparţialitate şi chiar de favorizare a candidatului. Într-o scrisoare deschisă semnată "Colectivul de contestatari ai Teatrului Sică Alexandrescu", aceştia semnalează mai multe nereguli în organizarea concursului:

"Actorii teatrului din Braşov au asistat la simulacrul de interviu din septembrie 2016 şi au decis să suspende reprezentaţiile până la remedierea situaţiei. Din păcate, am constatat recent că situaţia este mai gravă decât cele expuse mai sus. În mai 2016, în momentul în care a aflat că este respins la concurs, domnul Dan Marius Zarafescu a decis să conteste rezultatul şi să trimită mesaje abominabile tuturor membrilor comisiei: Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior Bucureşti, Attila Gasparik, managerul Teatrului Naţional Târgu Mureş, Lucian Sabados, managerul Teatrului „Maria Filotti” Brăila, Carmen Stanciu, prorector U.N.A.T.C „I.L. Caragiale” Bucureşti. Cu toţii au primit mesajele incendiare de mai jos, care conţin injurii, ameninţări şi blesteme. Oamenii din comisia din mai 2016 au decis în unanimitate să facă publice mesajele primite şi ne-au transmis că braşovenii merită mai mult. Aceste mesaje au fost trimise în noaptea de 26 mai şi dimineaţa de 27 mai 2016", se arată în scrisoarea deschisă.

O parte dintre mesajele pe care cei patru le-au primit şi care sunt reproduse în scrisoarea deschisă adresată primarului George Scripcaru, membrilor CJ Braşov dar şi membrilor comisiei concursului din septembrie, sunt reproduse în forma în care au fost trimise:

”Aveţi grijă pe unde mergeţi. Dvs şi familia dvs! Ce mâncaţi! Ce beţi! Ce aer respiraţi. Atenţie la boli grave... Dumnezeu să vă apere! Cu prietenie…”, se arată într-unul dintre mesaje.

Un alt mesaj îl trimite pe destinatar pe stadionul unde ar urma să fie împuşcat, alături de ceilalţi colegi: ”Adi (Adrian Găzdaru n.r.), te crezi expert în management?! "Prietene", nu vei fi niciodată. Întrebările tale erau din altă lume. Exact ca cele puse de Sabados. Scadenta pentru tine s-ar putea să vină mai repede decât gândeşti. E o glumă proastă. Să dormi în pat cu Goga şi Borş... Toată viaţa ta. E trist şi e lumea românească pe care o avem şi o merităm... Ar trebui să fiţi adunaţi pe un stadion de 420.000, comunitatea din BV, şi să fiţi împuşcaţi... Sunteţi oameni?! VOI?!!!”, se arată în mesajul pe care semnatarii scrisorii pretind că cei patru din comisia de concurs din luna mai le-ar fi primit de la Dan Marius Zarafescu (foto dreapta)

Protestatarii cer Primăriei din Braşov să facă publică înregistrarea concursului din septembrie. "Am asistat şi noi la aşa-zisul concurs, în care comisia doar l-a lăudat pe domnul Zarafescu, nu i-a pus întrebări. Horaţiu Mihaiu a încercat să pună întrebări, dar l-a oprit Beatrice Rancea. La două întrebări a răspuns domnul Boroghină, în locul candidatului. Comisia practic nu l-a întrebat nimic", a declarat pentru Adevărul regizorul Claudiu Goga, fost director al Teatrului "Sică Alexandrescu".

Acesta a mai precizat că astăzi a expirat perioada pentru depunerea contestaţiilor, iar în ultimul moment a fost depusă o asemenea contestaţie din partea unuia dintre candidaţii respinşi, ceea ce amână momentan numirea în funcţie a lui Dan Marius Zarafescu, până la rezolvarea acesteia.

Teatrul numără 21 de actori angajaţi. Dintre aceştia, 13 protestează, 5 sunt împotrivă şi 3 se abţin. Colectivul tehnic şi administrativ este şi el scindat.

Actori angajaţi protestatari (în ordine alfabetică): Mihai Bica, Marius Cordoş, Ada Galeş, Maria Gârbovan, Oana Hui, Vlad Jipa, Bogdan Nechifor, Virginia Itta Marcu, Claudiu Mihail, Vlad Pavel, Simona Pop, Iulia Popescu, Bianca Zurovski. Acestora li se adaugă mulţi colegi din colectivul tehnic şi administrativ, precum şi Mariana Hudişteanu, director interimar al teatrului, contabil-şef al instituţiei, Claudiu Goga, regizor angajat şi Oana Borş, secretar literar.

Lista actorilor care se opun protestului: Mirela Borş, Gabriel Costea, George Custură, Viorica Geantă Chelbea, Ligia Stan. 

Dan Marius Zarafescu este, din iulie 2014, director adjunct al Teatrului C.I. Nottara, Bucureşti. Anterior a ocupat funcţia de consilier superior în Direcţia Politici Culturale din cadrul Ministerului Culturii. Înainte de a intra în Ministerul Culturii, a lucrat ca secretar literar la Teatrul Naţional I.L.Caragiale, din Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte