S-a stabilit data la care va avea loc ediţia 2017 a festivalului TIFF de la Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
TIFF a ajuns la a 16-a ediţie, care se va desfăşura la începutul lui iunie 2017      FOTO: Florin Ghioca

După o ediţie aniversară cu un nou record de spectatori, Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi-a stabilit datele pentru cea de-a 16-a ediţie: 2 - 11 iunie 2017. Surprizele celor zece zile de festival de la Cluj-Napoca vor fi dezvăluite în lunile următoare, după cum anunţă organizatorii.

În cei 15 ani de existenţă, cel mai mare festival de film din România a schimbat faţa Clujului, contribuind masiv la transformarea lui într-unul dintre cele mai dinamice oraşe din ţară. Zilele acestea, TIFF susţine candidatura Clujului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, oraşul desemnat de juriul format din experţi europeni urmând a fi anunţat pe 16 septembrie.

De-a lungul anilor, TIFF-ul a adus mii de invitaţi străini la Cluj, cei care au vizitat oraşul anul acesta declarându-se încântaţi de atmosferă, de oameni şi de festival.

Ediţia aniversară a celui mai mare festival de film din România s-a încheiat pe 5 iunie 2016, marcând un nou record în istoria sa de 15 ani: cele 248 filme din 64 de ţări au adus peste 79.000 de plătitori de bilete în sălile de cinema, cu 9% mai mult faţă de anul trecut.

A fost al doilea an cu o creştere importantă a numărului de bilete vândute la TIFF, 25% dintre acestea fiind achiziţionate online. Numărul total al participanţilor a depăşit cifra de 120.000: plătitorilor de bilete li s-au adăugat cei prezenţi la proiecţiile gratuite în aer liber, masterclass-uri, workshop-uri, lansări, expoziţii sau întâlnirile de la TIFF Lounge. Circa 1100 de invitaţi - regizori, producători, actori, profesionişti din industrie şi jurnalişti români şi străini - au luat parte la proiecţiile şi evenimentele speciale din cele 20 de locaţii.

Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania s-a bucurat de numeroase proiecţii şi evenimente sold-out, printre care premierele româneşti „Sieranevada“, de Cristi Puiu, „Două lozuri“, de Paul Negoescu, şi „Câini“, în regia lui Bogdan Mirică, câştigătorul Trofeului Transilvania, care a beneficiat de două proiecţii suplimentare, pe 5 iunie, ambele sold-out într-un timp foarte scurt. Biletele au fost epuizate în avans şi la premiera mondială a celui mai recent film semnat de Nae Caranfil, „6,9 pe scara Richter“, care a deschis festivalul în Piaţa Unirii din Cluj, în prezenţa a circa 3000 de spectatori, proiecţia specială în onoarea Sophiei Loren, „Căsătorie în stil italian“, cine-concertul „Patimile Ioanei d’Arc“ – pentru care a fost programată o proiecţie suplimentară, sold-out la rândul ei, cine-concertul „Haxan“, din programul Weekend la Castel, precum şi gala de închidere din 4 iunie.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice