S-a descoperit un tablou necunoscut de Bruegel cel Bătrân

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Restauratorii de la Muzeul Prado susţin că au scos la lumină o lucrare neştiută a celebrului pictor din secolul al XVI-lea. Anunţul oficial a fost dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute, când specialiştii au fost siguri de rezultatul testelor efectuate.

„Vinul de la sărbătoarea Sf. Martin" prezintă numeroase caracteristici ale artei vechiului maestru al picturii flamande şi analizele efectuate o perioadă mai lungă au confirmat că este vorba despre o lucrare necunoscută a artistului supranumit şi Bruegel Ţăranul, şi nu despre o pictură a fiului său, care nu s-a ridicat la înălţimea artei tatălui, susţin experţii.

Muzeul Prado din Madrid, care are numai unul dintre cele 40 de tablouri ale celebrului artist, „Triumful morţii", a primit lucrarea spre analiză de la proprietari privaţi. „Vinul de la sărbătoarea Sf. Martin" face parte dintr-una dintre cele mai bogate colecţii de artă private din Spania, iniţiată în veacul al XVII-lea de ducele de Medinaceli. Se crede că acesta ar fi achiziţionat lucrarea la un preţ de trei ori mai mare decât cel plătit pentru „Tocătoarele" lui Diego Velásquez.

Până anul trecut, când au încercat să vândă pictura deteriorată, proprietarii au fost încredinţaţi că lucrarea în curs de restaurare este opera lui Bruegel cel Tânăr. Însă după testele cu raze X efectuate luna aceasta, bănuiala experţilor a fost confirmată: „Vinul de la sărbătoarea Sf. Martin" a fost pictat de Pieter Bruegel cel Bătrân. Aceasta este cea mai mare operă semnată de pictorul flamand denumit în timpul vieţii „noul Bosch", având o lăţime de 148 de centimetri şi o lungime de 270,5 centimetri.

Un eveniment irepetabil

Restauratorii au conturat o altă ipoteză cu privire la autor după ce au înlăturat primul strat de depuneri. Săptămâna trecută, când presa şi specialiştii au fost invitaţi să vadă tabloul, Pilar Silva Marato, coordonatorul Departamentului de Pictură Flamandă al Muzeului Prado, a explicat că descoperirea a fost „o surpriză de proporţii". „De foarte mult timp nu s-a mai făcut o descoperire de o asemenea importanţă în ce priveşte opera lui Bruegel cel Bătrân", a adăugat expertul.

Curăţând pânza, analizând pigmentul, materialul şi tuşa penelului, restauratorii şi-au dat seama că autorul ar putea fi altcineva decât Bruegel cel Tânăr. „Tuşa sigură, utilizarea luminii pe chipurile personajelor şi câteva dintre recipientelezugrăvite în lucrare, umbrele şi nuanţele de culoare sunt caracteristice picturii lui Bruegel cel Bătrân", a explicat Pilar Silva Maroto, adăugând: „La 6 septembrie, radiografiile au arătat semnătura artistului şi datarea lucrării, cu cifre romane: 1565-1568."

„Descoperirea unui tablou necunoscut al lui Pieter Bruegel cel Bătrân este un eveniment ieşit din comun şi irepetabil", a comentat Angeles Gonzelez Sinde, ministrul spaniol al Culturii. Oficialul nu a precizat cât este dispusă Spania să plătească pentru această pictură, dar a menţionat că va depune toate eforturile pentru ca ea să rămână în ţară.

Festinul lăcomiei

Muzeul este în negocieri pentru achiziţionarea lucrării, iar preţul de pornire ridicându-se la 7 milioane de euro. Cotidianul „El Pais" apreciază că el poate ajunge până la 25 de milioane pe piaţa privată.

Lucrarea, aflată acum într-un spaţiu special de la subsolul muzeului, unde continuă procesul de restaurare, este o compoziţie cu aproximativ de 100 de personaje care sărbătoresc deschiderea butoaielor cu primul vin al sezonului. Ţărănci şi copii, hoţi, beţivani şi cerşetori se înghesuie să prindă o picătură din licoare, la sărbătoarea Sfântului Martin din Ţările de Jos. Imaginea este un fel de Turnul Babel, a fost de părere coordonatorul Departamentului de Pictură Flamandă al instituţiei.

„Printr-un reuşit tur de forţă, pictorul cenzurează obiceiurile epocii şi creează un fel de munte din oameni care sunt sclavi ai lăcomiei", a comentat expertul.

Celebrul „Turnul Babel“ (1563) este proprietatea Kunsthistoriches Museum de la Viena

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”