România, reprezentată la Bienala de Arhitectură de la Veneţia cu un proiect care defineşte spaţiul dintre blocuri ca un spaţiu al libertăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bienala de la Veneţia

Proiectul Mnemonics, care va reprezenta România la cea de-a 16-a ediţie a ExpoziţieiInternaţionale de Arhitectură - La Biennale di Venezia, a fost prezentat oficial publicului luni, 19 februarie, în cadrul unui eveniment organizat de Ministerul Culturii şi IdentităţiiNaţionale la Biblioteca Naţională a României

Cu această ocazie a avut loc şi festivitatea de premiere a proiectelor clasificate pe primele trei locuri, în urma desfăşurării concursului  naţional, premiile în bani fiind oferite de Uniunea Arhitecţilor din România.

La eveniment au participat domnul Alexandru Oprean, secretar de stat în cadrul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, domnul Béla Dan Krizbai, vicepreşedinte ICR,  Ileana Tureanu, preşedintele Uniunii Arhitecţilor din România, domnul Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia, şi membrii echipei Mnemonics, care va reprezenta România, respectiv Romeo CUC (coordonator), Mihai Gheorghe (art director), Irina Petra Gudană (comunicare), Roxana Pop (graphic design), Raluca Sabău (design) şi Vlad Tomei (copywriter).
”Din anul 1938, cu mici excepţii, România a participat la toate ediţiile Bienalei de Artă şi Arhitectură cu expoziţie proprie (...) Pentru domeniul arhitecturii, Bienala de la Veneţia este cel mai important eveniment la care participă România”, a declarat Attila Kim, comisarul României la Bienala de la Veneţia.


”Eforturile instituţionale necesare acestui proiect au fost pe măsură şi mă bucur că toate instituţiile implicate au avut o strânsă colaborare (...) Au fost 25 de proiecte depuse şi după două etape de jurizare avem astăzi un câştigător, respectiv Mnemonics. Am văzut proiectul şi m-am regăsit în el, am regăsit copilul din mine. Este un spaţiu al copilăriei acest proiect; al copilăriei omului de ieri, de astăzi şi al copilului de mâine cu siguranţă. Spaţiul dintre blocuri va rămâne spaţiul nostru al copilăriei, un spaţiu al nostalgiei, un spaţiu al visării, un spaţiu în care fiecare dintre noi a investit speranţă pentru ceea ce va urma (...) România duce la Veneţia artişti tineri, ca Adrian Ghenie, şi artişti consacraţi, ca marea doamnă Geta Brătescu, arhitecţi tineri şi arhitecţi consacraţi. Asta nu face decât să consolideze poziţia noastră pe eşichierul cultural european şi nu numai, ci şi să transmită Europei faptul că avem ce să promovăm, avem ce să dăm acestui dialog cultural între popoare, într-o Europă care are nevoie de această apropiere prin cultură", a declarat secretarul de stat Alexandru Oprean. Acesta a adăugat că participarea României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia trebuie privită într-un context mai amplu, extins pe următorii cinci ani, care cuprinde Centenarul Marii Uniri, Sezonul România-Franţa, asumarea preşedinţiei Consiliului UE.

Festivalul Internaţional de Artă ”Europalia” şi proiectul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2021.
”Constant cu bucurie că tinerii noştri arhitecţi nu se uită spre trecut cu mânie ci cu înţelegere şi cu dorinţa de a schimba ceea ce a fost greşit, dar mai ales cu speranţa că vor reuşi să transforme spaţiul construit din România într-un loc în care să nu mai existe alienare socială şi care să însemne acasă pentru fiecare cetăţean”, a declarat vicepreşedintele ICR Béla Dan Krizbai. De asemenea, acesta a apreciat ca "remarcabil" faptul că ”de câţiva ani Bienala de la Veneţia este menţionată şi în programul de guvernare, ca unul dintre obiectivele unei reprezentări demne a ţării noastre pe plan internaţional, cu atât mai mult cu cât în acest an marcăm Centenarul Marii Uniri”.

”Bienala de anul acesta este mai puţin despre estetică şi mai mult despre etică (...) Va fi o luptă nu a arhitecţilor şi a proiectelor de arhitectură, va fi o demonstraţie a generozităţii, a culturii, a diversităţii. Sarcina tinerilor arhitecţi va fi extrem de dificilă”, a declarat preşedintele UAR, doamna Ileana Tureanu.


Proiectul Mnemonics pune în discuţie funcţia social-culturală a spaţiului liber al oraşelor româneşti. Conceptul Mnemonics, într-o abordare scenografică, descrie un vast teritoriu al libertăţii mai multor generaţii din România – libertatea de mişcare, libertatea intenţiei şi a imaginaţiei, libertatea reaccesării amintirilor copilăriei şi a reaproprierii aspectelor sale ludice maturităţii. Esenţa Mnemonics constă într-o viziune optimistă, fără nostalgie, asupra spaţiului dintre blocurile oraşelor din România care aşteaptă impulsul contemporan pentru viitor. Mai multe detalii despre proiect găsiţi la adresa www.mnemonics.ro .

Bienala de Arhitectură de la Veneţia este un eveniment internaţional de mare prestigiu ce ilustrează un dialog cultural de mare amploare între ţările lumii. Acesta se va desfăşura în perioada 26 mai – 25 noiembrie 2018, cu previzionare pentru specialişti şi presă în zilele de  24 şi 25 mai 2018.
Organizatorii reprezentării României la cea de-a 16-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Arhitectură– la Biennale di Venezia sunt: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Cultural Român şi Uniunea Arhitecţilor din România.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică