Revista Teatrul - o noua sinecura pentru Nicolae Breban

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procedeul schimbarii directorilor dupa bunul plac este preferatul actualului minister al Culturii si Cultelor, care ne-a obisnuit cu asemenea decizii intrempestive, mai ales cand era vorba despre

Procedeul schimbarii directorilor dupa bunul plac este preferatul actualului minister al Culturii si Cultelor, care ne-a obisnuit cu asemenea decizii intrempestive, mai ales cand era vorba despre oameni care "nu cadrau" din punct de vedere politic. Au fost inlocuiti astfel directori de teatre si de muzee, in totalul dispret al legii, gasindu-se formule dintre cele mai primitive, dar functionale din punct de vedere legal. La fel se intampla acum cu revista Teatrul Azi, a carei denumire a fost recent schimbata printr-o Hotarare de Guvern (e bine de stiut cu ce lucruri importante isi pierde vremea Guvernul) doar pentru ca cineva avea nevoie de o noua sinecura. Schimbandu-se denumirea revistei, care revine astfel la vechea titulatura Teatrul, schimbata dupa 1990, cade din drepturi contractul pentru functia de director, ocupata prin concurs, de criticul de teatru Florica Ichim. Astfel, contractul care expira in luna decembrie nemaifiind valabil, directoarea a fost eliberata din functie cu data de 15 iulie, fara a fi macar anuntata (iarasi un procedeu care arata de cat respect sunt capabile niste mediocritati ajunse functionari ai statului). Daca ministerul, zis al Culturii, ne-a obisnuit deja cu toate acestea, incredibila ramane totusi supusenia cu care actioneaza angajatii sai - care vor fi fost aceia ce au intocmit propunerea pentru Hotararea de Guvern - in fata megalomaniei unui scriitor caruia nu-i mai ajunge dreptul de a ne sta in biblioteci, asa incat gaseste de cuviinta sa ocupe cat mai multe scaune deodata. Nefiind probabil destul de ocupat cu pastorirea unei reviste de cultura care, in mod bizar, primeste subventii din ce in ce mai mari, pe masura ce continutul ii scade in calitate, scriitorul isi aroga acum dreptul de a conduce (deocamdata cu titlu de interimat) o revista dedicata unei arte cu care nu are de-a face. Il propunem asadar pe domnul Breban, aflat in cautare de sinecuri, pentru functiiile de redactor-sef la Revista Jandarmeriei, director la Pompierul, colaborator permanent la Arhitectura si, - de ce nu? sta doar atat de bine cu memoria - consultant la Arhivele totalitarismului.