Revista la „Răscruce de gânduri“ a împlinit zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr jubiliar al revistei "La răscruce de gânduri" a fost editat pentru aniversarea a zece ani de la apariţie. Revista este publicată de Fundaţia Învăţământului Preuniversitar al Coperaţiei Meşteşugăreşti "Spiru Haret".

Numărul aniversar al revistei "La răscruce de gânduri" cuprinde articole din viaţa şcolii, "Ars Amatoria", "Obiceiuri aproape uitate", "Comorile românilor", "Continente în derivă", "Case, caste şi castele", "Inventatori şi invenţii româneşti", "Satul românesc", "Estetică şi gust".

Revista cuprinde texte care au câştigat la competiţiile de publicistică şcolară organizată în cadrul concursului naţional de meserii care a avut loc la Colegiul UCECOM Spiru Haret.

Concret, în cadrul concursului, mai multe licee de profil din ţară şi-au prezentat propriile reviste, câştigătoare fiind desemnată o echipă din cadrul colegiului UCECOM Spiru Haret, pentru revista „La răscruce de gânduri”. 

Totodată, s-au mai acordat premii pentru cel mai bun eseu, pentru reportaj şi pentru poezie.

Revista spune povestea unor copii de liceu pasionaţi de scris, care-şi cultivă prin meserii dragostea pentru artă şi meşteşuguri.

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Hamas și Israel au ajuns la acord pentru încetarea focului în Gaza. „Războiul s-a oprit, întreaga lume este fericită”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Atac devastator cu drone rusești în Sumî: trei persoane ucise, două rănite
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris