Retrospectivă Cristian Mungiu, la Madrid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peliculele regizorului laureat cu Palme d’Or vor fi proiectate la prestigiosul Circulo de Bellas Artes, începând de joi .

„12 ani, 8 filme, 4 zile", numele evenimentului organizat de Institutul Cultural Român din Madrid, este o trimitere la cel mai apreciat film al lui Cristian Mungiu. Pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", regizorul a fost distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2007.

Proiecţiile se vor desfăşura în perioada 12-15 aprilie. Programul include lungmetrajele „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" (2007), „Amintiri din Epoca de Aur" (2009) şi „Occident" (2002). Însă va fi proiectată şi o serie inedită de cinci scurtmetraje regizate de Cristian Mungiu în perioada 1997, când încă era student la Facultatea de Film din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale" din Bucureşti, şi 2000.

Expus în centrul oraşului

Circulo de Bellas Artes, locul unde vor fi proiectate filmele lui Mungiu, este cel mai prestigios spaţiu cultural din Madrid. De-a lungul vremii, Circulo de Bellas Artes a găzduit concertul lui Jane Birkin sau expoziţii dedicate suprarealismului. Timp de o săptămână, faţada impunătoarei clădiri de pe Calle Alcala, din centrul oraşului, va fi acoperită de un banner dedicat regizorului Cristian Mungiu.

Un nou film: „Dincolo de dealuri"

Mungiu este unul dintre cei mai cunoscuţi regizori români în străinătate în acest moment. Drepturile pentru cel mai recent film al său, „Dincolo de dealuri"/„Beyond the Hills", inspirat de cazul Tanacu, au fost deja achiziţionate pentru America de Nord, prin Compania Sundance Selects, o divizie a IFC Films.

„Dincolo de dealuri"/„Beyond the Hills" este povestea Alinei şi a Voichiţei, două prietene crescute la orfelinat care se regăsesc după câţiva ani într-o mănăstire izolată din România. Alina se întoarce din Germania încercând s-o convingă pe Voichiţa să vină cu ea, însă aceasta din urmă pare să-şi fi găsit o familie în maicile şi preotul de acolo.

Curând, Alina îl provoacă pe preot şi suferă o criză. Este dusă la spital, iar cei din mânăstire încep să creadă că tânăra este posedată şi decid să o exorcizeze. În distribuţie figurează Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Valeriu Andriuţă, Dana Tapalagă şi Cătălina Harabagiu.Filmul va avea premiera în România, cel mai probabil, în această vară.

Programul proiecţiilor

- „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile"Joi, ora 19.45 / Sâmbătă, ora 22.15 / Duminică, ora 19.30

- „Occident"Vineri, ora 19.15 / Sâmbătă, ora 17.00/ Duminică, ora 22.00

- „Amintiri din Epoca de Aur"Joi, ora 16.45 / Vineri, ora 21.30 / Sâmbătă, ora 19.15

- Scurtmetraje: „Mariana", „Mâna lui Paulişta", „Nicio întâmplare", „Zapping", „Corul pompierilor"Joi, ora 22.00 /Vineri, ora 17.00 /Duminică, ora 17.00

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete