Restaurarea zidurilor istorice din Ierusalim va fi gata la sfârşitul anului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul a început în 2007 şi se va încheia în 2011. Costulurile lui sunt estimate la 5 milioane de dolari

Decizia guvernului israelian de a aloca fonduri pentru reabilitatarea unor structuri de mare importanţă istorică din Oraşul Vechi al Ierusalimului a avut loc în anul 2006, după un incident periculos: mai multe pietre s-au desprins dintr-un zid şi s-au prăbuşit în incinta unei şcoli catolice.

Acum experţii isrelieni se apropie de finalizarea ambiţiosului proiect de restaurare a unor ziduri mai vechi de cinci secole din Oraşul Sfânt, a anunţat Associated Press. „Pe aceste ziduri se vede întreaga istorie a oraşului. Sunt ca nişte oglinzi care reflectă toate epocile prin care a trecut cetatea şi au fost o mulţime. Ierusalimul nu se poate compara cu niciun alt oraş“, a comentat Avi Mashiah, arhitectul care coordonează proiectul.

Arhitecţii şi restauratorii au lucrat intens câţiva ani, alături de alţi specialişti şi de echipe de muncitori, pentru a înlătura urme ale istoriei nefaste, printre care multe gloanţe de mitraliere înfipte în ziduri cu poveşti sângeroase. Cu această ocazie s-a renunţat la o barieră protectoare construită de trupele iordaniene acum cincizeci de ani. Arhitecţii au înlocuit-o cu o construcţie simbolică pentru a aminti de oraşul divizat care a existat înainte ca Iordania să piardă Ierusalimul oriental în faţa Israelului, în războiul care a tulburat Orientul Mijlociul în anul 1967.

Pe de altă parte, gloanţele înfipte în pietrele din Poarta Sionului în violenţele din 1948, când iordanienii au cucerit Cartierul Evreiesc învingând forţele israeliene, au fost lăsate la locul lor. În schimb, au fost înlăturaţi sute de migdali crescuţi în interiorul zidurilor.

La cea mai grandioasă dintre cele şapte intrări din Oraşul Vechi, echipa a lucrat zece luni, mai ales noaptea, pentru ca lucrările să nu-i perturbe pe negustorii palestinieni din zonă, care vând haine pestriţe sau ceasuri.

Costurile proiectului sunt estimate la 5 milioane de dolari. 

Mai multe pentru tine:
Calcule de Război. Este Vladimir Putin un „tigru de hârtie”? Comparație Rusia-NATO, rachetă cu rachetă, tanc cu tanc
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cel mai nou portavion chinez, mai puțin performant decât unul american de 50 de ani
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”