REPORTAJ VIDEO PREMIILE GOPO Tamara Buciuceanu-Botez, actriţă: „După 25 de ani, regizorul Jude a considerat că mai trebuie să fac şi eu puţin film“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Gala Premiilor Gopo 2013, momentele haioase s-au întrepătruns cu cele emoţionante, iar sala plină-ochi de artişti, regizori şi personalităţi din lumea media au dat un plus de culoare evenimentului. O mare prezenţă feminină din cinematografia românească, Tamara Buciuceanu-Botez, a participat şi anul acesta cu plăcere la Gală. A lansat şi o provocare regizorilor români: mai vrea şi mai poate să facă film.

Tamara Buciuceanu s-a numărat, luni seară la Gala Premiilor Gopo, printre nominalizatele la categoria Cea mai bună Actriţă într-un rol secundar, graţie rolului Coca din filmul „Toată lumea din familia noastră“, care a obţinut Premiul pentru cel mai bun film, luni seară. „După 25 de ani, regizorul Jude a considerat că mai trebuie să fac şi eu puţin film. Mi-era dor. După un rol ca cel din «Cuibul de viespi» cum să nu-ţi fie dor?“, şi-a amintit cea pe care o recunosc copiii pe stradă drept „Doamna Isoscel“. Actriţa a mai menţionat că ar accepta cu uşurinţă un viitor rol dacă i s-ar propune, pentru că „încă mai poate“. 

Ana Ularu, care a făcut parte din juriul celei de-a şaptea ediţii a Premiilor Gopo, a declarat că fiecare dintre cele patru filme nominalizate i-au fost dragi, însă ar mai fi fost unul pe care ar fi vrut să-l poată juriza. „Aş fi vrut foarte mult să văd «După dealuri» printre nominalizări. Dacă le-aş fi jurizat pe cele două protagoniste, m-ar fi bucurat mai mult pe mine ca spectator, decât ca actor sau profesionist“, a precizat actriţa. 

Urmăriţi reportajul de la Gala Premiilor Gopo, realizat de Adevărul. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”