Remember Gellu Naum. Autorul "Cărţii cu Apolodor" s-a născut pe 1 august 1915

Gellu Naum (1 august 1915  —  29 septembrie 2001) a fost un eseist, poet, prozator şi dramaturg român, de origine aromână, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european.

S-a născut la 1 august 1915 în Bucureşti; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărăşeştisi a sotiei sale Maria Naum nascuta Rosa Gluck. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în revista Cuvântul.

Între 1933 şi 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universităţii din Bucureşti, studiind filosofia.

La 27 decembrie 1935, studentul Naum din anul III a fost percheziţionat şi arestat pentru că a fost surprins scriind "parole cu caracter subversiv".

La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, Gellu pleacă în 1938 la Paris, unde îşi continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog şi filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton.

Întors în ţară în 1939, va fi mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.

În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, Dolfi Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun), a cărui activitate deosebit de intensă între anii 1945 şi 1947 îl va face pe André Breton să afirme: "Centrul lumii (suprarealiste) s-a mutat la Bucureşti".

După 1947, în condiţiile impunerii Realismului socialist ca unică formă permisă de exprimare în literatură, grupul se destramă.

În 1948 şi 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică şi ezoterică Calea şarpelui, experienţă care îi va marca definitiv stilul. În anii '50 şi '60, publică mai multe cărţi de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar şi de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau "romanul pentru tineret" Tabăra din munţi), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale.

Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăieşte mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.

Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum şi cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reuşeşte să stârnească unele reacţii printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia (1985). În numai câţiva ani, apar numeroase ediţii traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să ţină lecturi publice în Germania, Franţa, Olanda şi Elveţia.

Opera sa este tradusă în principalele limbi internaţionale, fiind încununată cu premii importante (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România pentru întreaga activitate literară, 1986; Premiul european de poezie, Münster, 1999; The American Romanian Academy Arts Award, 2002 ş.a.).

Ca şi André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârşitul vieţii credincios modului suprarealist de a trăi şi de a scrie poezia, ceea ce dovedeşte că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opţiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.

Libertatea de a dormi pe o frunte, Tipografia Steaua Artei, Bucureşti, 1937 (cu un desen de Victor Brauner; tiraj de 96 de exemplare) Vasco de Gama, Institutul de Arte Grafice "Rotativa", Bucureşti, 1940 (cu un desen de Jacques Hérold; tiraj de 150 de exemplare pe hârtie velină).