Regizorul Radu Penciulescu a murit la vârsta de 88 de ani, în Suedia

Radu Penciulescu, unul dintre cei mai importanţi regizori şi profesori de teatru, fondator al Teatrului Mic, a murit în noaptea de joi spre vineri, la Stockholm, scrie Mediafax. Stabilit în Suedia încă din 1973, Penciulescu a vizitat în repetate rânduri România după căderea comunismului.

Radu Penciulescu este considerat părintele şcolii româneşti de regie. În 2018, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, era lansat volumul „Radu Penciulescu şi teatrul la înălţimea omului”, de Florica Ichim şi Ada Maria Ichim, unde mai multe personalităţi culturale vorbeau despre ce însemna regizorul pentru cultura românească- printre aceştia, Victor Rebengiuc, Andrei Şerban, sau Alexa Visarion. 

„Am avut trei influenţe în tinereţe, în viaţă – prima a fost aceea a lui Radu Penciulescu, de la care am învăţat să gândesc în teatru”, spunea regizorul Andrei Şerban care îl descria ca posesor al unui imens talent „de a ajuta, de a se dărui, o lipsă de preţiozitate, o lipsă de artificiu”. 

Actorul Victor Rebengiuc şi regizorul au fost colegi la Institut. În cadrul aceluiaşi eveniment, actorul puncta că Teatrul Mic este rezultatul muncii lui Penciulescu, „el a fost primul director, el l-a înfiinţat,, chiar dacă după ce a plecat alţii şi-au adjudecat asta”. 

Fericirea lui Radu Penciulescu- Fragment din caietul Conferinţelor Teatrului Naţional

„Acum câţiva ani, într-un început de vară, eram în Franţa, într-un sat, cu feciorul meu, care, ca toţi adolescenţii, stătea treaz toată noaptea şi dormea toată ziua, şi eu, care mă sculasem dimineaţă - pe la 6.30, era soare, era frumos -, pe la 8.30 m-am dus la cafenea. Ce să fac, simţeam nevoia comunicării cu lumea. Şi m-am dus. Înainte de a ajunge la cafenea, mi-am cumpărat ziarul meu favorit, «Libération», în timpul ăla fumam pipă - acum nu-mi mai dă voie medicul. Mă aşez la o masă pe stradă şi mă uit la lumină. Nu fumam, dar îmi încărcam pipa. Totdeauna am avut o plăcere senzorială excesivă când mă jucam cu instrumentele mele de fumat, mult mai mult decât fumatul în sine. Mi-adusese cafeaua, cu mâna cealaltă învârteam în cafea, pe masă era ziarul şi eu mă simţeam bine, dar nu reflectam la mine însumi, eram inconştient de toate astea. 

La un moment dat, se opreşte la trei metri de mine un domn pe care nu l‑am cunoscut, nu l-am văzut în viaţa mea, care se uită la mine aproape provocator. El se uită la mine aşa şi la un moment dat zâmbeşte şi spune: «Domnule, dumneavoastră sunteţi imaginea însăşi a fericirii!». Şi pleacă. Şi mi-am dat seama, analizând după aia, că aşa era. Dar eu, înainte, nu eram conştient că mi-e bine. Înainte mi-era doar bine, fără ca eu să fiu şi conştient că mi-e bine. Ei, şi atunci m-am gândit direct că asta este meseria noastră de actori - să facem vizibil invizibilul".                         (Sursa foto: publimedia)

Născut în 1930, Radu Penciulescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1956, unde a fost coleg cu Lucian Pintilie, Sanda Manu, Mihai Dimiu, Valeriu Moisescu.

După absolvire (1955), a fost regizor angajat la Oradea şi a lucrat la Craiova, unde director tocmai devenise Vlad Mugur. În 1964, a înfiinţat Teatrul Mic şi i-a devenit primul director (post din care şi-a dat demisia în 1969), perioadă în care era şi profesor la Institutul de Teatru (unde existau două clase de regie, una a lui Penciulescu, cealaltă a lui David Esrig). A montat spectacole de referinţă, precum „Doi pe un balansoar" (cu Leopoldina Bălănuţă şi Victor Rebengiuc), „Richard II", „Tango", „Dansul sergentului Musgrave", „Regele Lear" la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), „Woyzeck" la Piatra Neamţ, „Vicarul" la „Bulandra".

A fost atras de teatrul de idei, de teatrul-documentar, fiind considerat unul dintre regizorii cei mai cerebrali ai generaţiei sale. În 1973 a plecat din ţară, stabilindu-se în Suedia, unde a ocupat postul de profesor la secţia de regie a Şcolii Superioare de Teatru din Malmö până la pensionare.  (Sursa foto: Facebook/ Teatrul Mic)

A lucrat mult în străinătate, în SUA, Canada, Franţa, Suedia, Belgia şi Scoţia. A avut elevi care îi pronunţă numele ori de câte ori aceştia vorbesc despre maeştrii lor, pe regizorii Andrei Şerban, Alexandru Tocilescu, Mircea Cornişteanu, Florin Fătulescu, Petrică Ionescu, Alexa Visarion, Andrei Belgrader. După 1990, Radu Penciulescu a lucrat în România doar în sistem de workshop (la TNB, pe teme shakespeariene, sau la Olăneşti, pe texte din Cehov), cu o singură excepţie: „Celălalt Cioran", un scenariu după „Caietele" lui Emil Cioran, subintitulat „atelier-lectură", realizat de criticul George Banu în colaborare cu Radu Penciulescu în 2002, la TNB.

A mai montat la TNB „Legenda Marelui Inchizitor", dramatizare după un capitol din romanul „Fraţii Karamazov", de F. M. Dostoievski, cu Victor Rebengiuc, în 2009, şi „Macbeth", de Shakespeare, cu Ion Caramitru şi Valeria Seciu, în 2011.