Regizorul Martin Scorsese a mulţumit statului Taiwan că a adus la viaţă filmul „Silence“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul american Martin Scorsese a mulţumit statului Taiwan că a adus la viaţă filmul ”Silence”, peliculă care a fost filmată în ţara insulară, deşi acţiunea are loc în Japonia. Cineastul a făcut declaraţia joi, la premiera lungmetrajului său în Taipei, informează Reuters, citată de News.ro.

Filmul ”Silence”, cu actorii Liam Neeson, Andrew Garfield şi Adam Driver în distribuţie, evocă dramele prin care trec doi călugări iezuiţi în Japonia secolului al XVII-lea, într-o perioadă în care creştinismul era ilegal.

”A fost un vis al meu împlinit aici în această ţară extraordinară, Taiwan. A fost o sursă deosebită de inspiraţie şi sper să vă fi mulţumit pe fiecare dintre voi”, le-a spus Martin Scorsese reporterilor înaintea premierei filmului în Taipei.

”A durat peste 25 de ani să realizez acest film şi în momentul în care am avut şansa să îl filmăm, Taiwan a fost locul potrivit, iar persoanele din această ţară chiar au adus proiectul la viaţă”,

a mai spus regizorul.

Pelicula ”Silence” se afla în stadiul de proiect încă de la sfârşitul anilor 1980. Din motive creative, realizarea acestui lungmetraj a fost amânată de multe ori.

”Nu ştiam cum să îl abordez, cum să scriu scenariul, cum să exprim ceea ce simţisem atunci când am citit romanul”, a explicat Martin Scorsese într-un interviu pentru BFMTV.

Însă acesta nu a fost singurul obstacol pe care a trebuit să îl înfrunte celebrul cineast. Întâmpinând dificultăţi majore în strângerea de fonduri pentru a produce filmul, Martin Scorsese a renunţat la plata onorariului său.

”Cu un film care tratează acest gen de subiect, e foarte dificil să strângi fondurile pentru a produce filmul (...) Era clar că bugetul urma să fie foarte mic (...) E interesant faptul că lungmetrajul a putut fi terminat şi că va fi lansat exact în această perioadă (...)

Sper că el ne va permite să reflectăm la convingerile noastre, la spiritualitatea noastră, pentru a nu ne pierde speranţa (...) Poate că va lansa şi o dezbatere despre creştinătate, despre spiritualitate”,

a adăugat cineastul american.

Martin Scorsese, născut pe 17 noiembrie 1942, este regizor şi producător de film. A primit 12 nominalizări la Oscar şi a câştigat un singur trofeu - pentru regia filmului ”Cârtiţa/ The Departed” (2006). Cineastul a fost recompensat, între altele, cu patru Globuri de Aur, două premii Emmy, două trofee BAFTA, dintre care unul pentru întreaga carieră, un Palme d'Or şi un trofeu pentru cea mai bună regie, la Festivalul de Film de la Cannes, şi un premiu César onorific. Din filmografia sa fac parte, între altele, ”Mean streets” (1973), ”Taxi driver” (1977), ”Raging bull” (1980), ”After hours” (1985), ”The Last Temptation of Christ” (1988), ”Goodfellas” (1990), ”Cape fear” (1991), ”Gangs of New York” (2002) şi ”The Wolf of Wall Street” (2013).

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani