Regizorul Luc Dardenne: "Dacă am şti de unde ne vin obsesiile, nu am mai face filme"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorii Jean-Pierre şi Luc Dardenne, nume de referinţă în cinematografia mondială, se află pentru prima dată în România, pentru a participa la lansarea celui mai nou film al lor, "Le gamin au velo".


Regizorul Luc Dardenne, aflat în vizită în România, alături de fratele său, Jean-Pierre, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă organizată la Bucureşti, că, pentru a realiza filme bune, artiştii trebuie să se elibereze de termeni generici precum "realism", şi "neorealism", chiar şi de „dardenisem", relatează Mediafax.

Fraţii Dardenne sunt, de asemenea, coproducătorii celui mai nou film semnat de Cristian Mungiu, care are ca titlu provizoriu, potrivit presei de specialitate internaţionale, "Beyond The Hills".

Astfel, Luc Dardenne a spus, în timpul conferinţei de presă, că au intrat în legătură cu Cristian Mungiu printr-un alt coproducător al regizorului laureat cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes în 2007. "Coproducătorii ne-au întrebat dacă vrem să citim scenariul. Am zis că da, dar că ne interesează să fim coproducători a priori", a spus cineastul, care este de părere că "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" este unul dintre "cele mai mari filme din istoria cinematografiei".

De asemenea, fraţii Dardenne au făcut parte din juriul care l-a distins pe Corneliu Porumboiu cu trofeul Camera d'Or, în 2006, pentru filmul "A fost sau n-a fost?". Tocmai pentru acest film, Luc Dardenne a fost să vadă balconul unde Nicolae Ceauşescu a avut ultimul său discurs, imediat ce a ajuns în Bucureşti. "Încă nu ştiu dacă ăla era balconul, mă mai duc o dată", a glumit el.

În ceea ce priveşte cel mai nou film al lor, "Le gamin au velo", fraţii Dardenne au spus că, pentru a-l găsi pe Thomas Doret, puştiul care joacă rolul principal în această dramă, au dat anunţuri în ziare şi la radio. "Am primit fotografii, dosare... 200 de aplicaţii", a spus Jean-Piere Dardenne. Acesta a adăugat că, deşi Thomas a dat probă în prima zi şi s-a dovedit a fi actorul perfect pentru rol, ei au continuat castingul. Repetiţiile de dinaintea filmului au durat o lună şi jumătate. "Avea forţă şi concentrare", a spus Jean-Pierre Dardenne, adăugând că, spre deosebire de mulţi actori, copilul chiar îşi ştia replicile.

Referitor la temele pe care le abordează mereu în filmele lor, Jean-Pierre Dardenne a spus: "Dacă am şti de unde ne vin obsesiile, nu am mai face filme. Lăsaţi-ne în acvariul nostru. Sunt destui peşti răi şi aici", a glumit regizorul.

Lungmetrajul "Le gamin au velo" este distribuit în România de Independenţa Film şi intră în cinematografele vineri.

Jean-Pierre şi Luc Dardenne sunt printre cei mai cunoscuţi fraţi din cinematografia mondială.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort