Regizorul Andrei Şerban, despre personalitatea laureatului cu Premiul Europa pentru Teatru: „Fokin poate fi considerat un om cu adevărat liber“
0Cel important premiu europen pentru teatru a fost decernat recent la Sank-Petersburg, în Rusia. Anul acesta Premiul Europa Teatru i-a revenit regizorului rus Valery Fokin, despre care regizorul Andrei Şerban spune că, la Teatrul Alexandrinski, "îşi asumă rolul echilibristului pe o sârmă specială".
La Sank Petersburg s-a derulat un festival în perioada 13 şi 17 noiembrie, cu spectacole aparţinând mai multor laureaţi. Preşedintele juriului este criticul de artă George Banu.
Premiul Europa pentru Teatru ediţia XVII a fost decernat regizorului Valery Fokin. Premiul Special a fost acordat lui Nuria Espert. Regizorii recompensaţi la Sank Petersburg cu Premiul “ Noilor Realităţi Teatrale” au fost elveţianul Milo Rau şi portughezul Tiago Rodriguez, care şi-au dedicat premiile lui Kirill Serebrenikov. Tot la Sank Petersburg au mai fost recompensaţi artiştii unui circ suedez, Cirkus Cirkör, regizorul francez Julien Gosselin, coregrafa franceză Sidi Larbi Cherkaoui şi polonezul Jan Klata.
Regizorul Andrei Şerban a fost prezent la Sankt Peterburg şi a susţinut un laudatio pentru Valery Fokin.
LAUDATIO PENTRU VALERY FOKIN
Text de Andrei Şerban
"Ca personalitate teatrală Valery Fokin, poate fi considerat un om cu adevărat liber. Ştie de ce face teatru şi e înarmat cu o determinare plină de rigoare pasiune. Spectacolele lui au uneori acea calitate specială numită uşurintă şi când e inspirat, uşurinţa devine chiar luminoasă.
Nu e greu de înţeles de ce mulţi îl asociază pe Fokin cu o acea tradiţie rusească de aur pornind de la Tairov până la părintele sau spiritual Meyerhold. Fokin a aplicat în viaţă aceeaşi tactica ca şi Meyerhold, care a ştiut să se adapteze oricărui regim politic ( pana la in punct) Meyerhold a participat activ in Revoluţie şi a fost şi un artist cu adevărat revoluţionar. Dar revoluţia odata terminată, cei care au fost fruntaşii mişcării, o dată ce au ajuns la putere, au impus noi reguli rigide si stricte, cerând tuturor sa se “ adapteze” şi sa se supună noii ordini.
După orice Revoluţie, oriunde in lume, dacă continui sa ai impulsuri revoluţionare, eşti considerat brusc Duşmanul Poporului .
Asta i s-a întâmplat lui Meyerhold. Peter Brook mi-a confesat că pentru el Meyerhold a fost “Socrate al teatrului”, căci a murit curajos ca un martir, fiind mult înaintea timpului său.
Închis din ordinul lui Stalin (cum spiritul artistic revoluţionar devenise periculos), Meyerhold disperat din puşcărie ii scria inocent prietenului sau Molotov “ tu ştii foarte bine că nu am trădat revoluţia”. Dar Molotov a rămas tăcut; Meyerhold a fost executat. Fokin a preluat de la Meyerhold acest spirit atât de necesar unui artist şi în acest sens el se autodefineşte drept fiu adoptiv .
Dar cum sa continui o tradiţie? Oricât ai respecta- o, eşti constrâns s-o depăşeşti şi Fokin a trebuit sa se reinventeze, să- şi creeze obstacole, să se deschidă spre viitor. Se spune că e necesar odată ce ţi-ai însuşit tradiţia, trebuie s-o uiţi, doar aşa poţi sa înaintezi. Meyerhold însuşi a distrus Intenţionat şi sistematic toate formele, a schimbat şi adaptat textele, dar niciodată nu a trădat esenţa autorului dramatic.
E meritul lui Fokin să caute acelaşi lucru, deşi nu-i reuşeşte întodeauna.
Un alt aspect trebuie menţionat: atitudinea lui Fokin faţă de artişti e foarte generoasă.
Fiind convins ca teatrul e, într-adevăr, o arta colectivă, el oferă constant condiţiile cele mai bune altor colegi să lucreze pe scena cea mai prestigioasă a Rusiei, Teatrul Imperial Alexandrinski, unde am avut onoarea să montez şi eu. Mai important, odată cu noua clădire creată de el şi echipată cu o tehnologie modernă, numită “Noua scenă”, Fokin deschide noi oportunităţi generaţiilor tinere, încurajându-i să-şi asume riscuri şi să experimenteze liber; o educaţie progresivă pentru secolul acesta.
Şi într-o lume in care artele primesc din ce in ce mai puţin suport şi, peste tot in lume, dar şi in Rusia, se face adânc simţită indiferenţa pentru teatru la nivel guvernamental, Fokin îşi asumă rolul echilibristului pe o sârmă specială, ca să găsească o balanţă delicată să-şi folosească imaginaţia şi diplomaţia cu intenţia să protejeze viaţa de pe scenă.
Întreaga comunitate teatrală îi apreciază abnegaţia şi perseverenţa de a menţine vie căutarea unei cauze bune termin prin a-l cita : “ Totul pare ca se repetă, se simte în aer in fel de sens apocaliptic, ca şi cum am atins o limită, în spatele căreia e doar necunoscutul”. Vestea buna e ca Fokin confrunta acest necunoscut cu luciditate, inteligenţă practică şi curaj. (Text de Andrei Şerban)