Regizoarea Cătălina Buzoianu, decorată de Preşedintele României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regizoarea Cătălina Buzoianu

În această după amiază la Palatul Cotroceni va avea loc o ceremonie prin care Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis o va decora oficial pe marea regizoare Cătălina Buzoianu cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios" în grad de Comandor.

Ceremonia va avea loc în cadru restrâns, în prezenţa familiei distinsei artiste.

Pe 31 august, Preşedintele României a semnat decretul de decorare în semn „de apreciere deosebită a prestigioasei cariere artistice în care, timp de peste 50 de ani, prin talent şi abnegaţie, a regizat spectacole marcante atât în ţară, cât şi în străinătate, pregătind cu exigenţă şi, în acelaşi timp, cu multă căldură umană generaţii de regizori".

Această distincţie a fost conferită la propunerea Festivalului Naţional de Teatru.

in respect, admiraţie si consideraţie pentru această mare personalitate a culturii române care a influenţat profund scena autohtonă în ultimii 50 de ani, Festivalul Naţional de Teatru i-a dedicat regizoarei Cătălina Buzoianu ediţia cu numărul 28 a FNT, care va avea loc la Bucureşti,  în perioada 19 – 29 octombrie 2018.

Mari nume ale scenei şi-au exprimat consideraţia faţă de inegalabila artistă într-un testimonial realizat de echipa FNT, ocazionat de această decizie:

Cătălina Buzoianu este o minune (…) o binefacere pentru teatrul românesc!” – exclama Mariana Mihuţ, în timp ce Horaţiu Mălăele mărturisea: „Cătălina a fost zâna mea cea bună”.

O «întâlnire» rară, care m-a făcut ceea ce sunt!” – preciza scenografa Lia Manţoc, iar Maia Morgenstern a ţinut să sublinieze: „… mi-a format gustul pentru teatru şi percepţia asupra acestei arte”.

De ce spun că e unică şi originală Cătălina? Pentru că a spart monopolul regizorului-bărbat, a reuşit să se lupte pentru întâietate la cel mai înalt nivel cu marii noştri regizori creatori din ultimii 50 de ani. Şi să câştige în multe cazuri!” – declara, la rândul său, actorul Mircea Rusu.

Scenograful Dragoş Buhagiar: „Cătălina Buzoianu? – un deschizător de drumuri”; iar regizorul Mihai Măniuţiu (care i-a fost student) preciza: „…o regizoare strălucită. Timp de zeci de ani ea a fost unul dintre cei mai inovatori şi semnificativi reprezentanţi ai şcolii de regie românească”.

„ … e făcută dintr-un material din care sunt făcute zânele” – mărturisea şi scenografa Irina Solomon; iar actriţa Ana Ularu (care a debutat la 15 ani în spectacolul „Lolita” pus în scenă în 2003 la Teatrul Mic de doamna Cătălina Buzoianu) exclama, la rându-i: „E mama mea din teatru. (…) o legendă în armură de argint rar”.

Actriţa Iarina Demian: „Cătălina Buzoianu? Artistă – mie în milion!”; cât despre actorul Vladimir Găitan – el a ţinut să adauge: „dac-aş face o statuie în faţa Teatrului Mic, i-aş face-o Cătălinei Buzoianu, care o merită din plin. Şi merită tot ce poate să însemne bucuria unei generaţii de actori care, când aud numele ei, prima reacţie e să facă o plecăciune.

Şi nu în cele din urmă – gândul actorului Virgil Ogăşanu: „Cătălina ar trebui sărbătorită în fiecare zi…

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!