Radu Muntean: Numirea lui Andrei Marga ar fi evident una politică; ICR se politizează iremediabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Radu Muntean apune că numirea lui Andrei Marga la conducerea Institutului Cultural Român (ICR) ar fi în mod evident "o numire politică", demonstrând că această instituţie se "politizează brusc şi iremediabil.

"Nu îl cunosc pe domnul Marga, nu ştiu ce brackground cultural are, însă este evident că este o numire politică. De unde ICR era o instituţie complet depolitizată, mi se pare că se politizează brusc şi iremediabil", a declarat Radu Muntean pentru Mediafax.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga este susţinut de PNL pentru a prelua şefia Institutului Cultural Român, numirea în această funcţie urmând a se face prin decizie a Senatului, în subordinea căruia se află, în prezent, această instituţie.

Surse liberale au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că propunerea PNL urmează să fie înaintată, la începutul sesiunii ordinare a Parlamentului, când Senatul va stabili o nouă conducere a Institutului Cultural Român.

Potrivit surselor citate, propunerea ca Andrei Marga să fie desemnat la şefia Institutului Cultural Român a primit un vot de susţinere din partea conducerii PNL, la ultima şedinţă a Biroului Politic Central.

Şi premierul Victor Ponta a declarat miercuri ca PSD îl susţine pe fostul ministru de Externe Andrei Marga pentru funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, liderul social-democrat apreciind că Marga este "un candidat ideal pentru aceasta poziţie". "Am în continuare un deosebit respect pentru omul Andrei Marga şi cred că ar fi o foarte bună opţiune pentru această funcţie. Cu o experienta bogată, cu un bagaj cultural de excepţie, precum şi cu foarte multă dragoste de ţară, Andrei Marga este un candidat ideal pentru această poziţie", a declarat premierul Victor Ponta, într-un comunicat transmis miercuri de PSD.

Conform sursei citate, susţinerea PSD pentru Andrei Marga vine în contextul în care Institutul Cultural Român nu are, în prezent, un preşedinte, în urma demisiei fostului preşedinte.

Andrei Marga a fost revocat, pe 6 august, din funcţia de ministru de Externe, în acest post fiind desemnat Titus Corlăţean. Marga declara, atunci, că a refuzat toate propunerile care i s-au făcut şi că va pleca luna viitoare în Germania, dar nu ca ambasador, ci în mediul ştiinţific.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare