„Rădăcini aeriene“ la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi, 19 ianuarie 2017, de la ora 18.00, la Galeria „Trapéz” din Budapesta (str. Henszlmann Imre, nr. 5) va avea loc vernisajul expoziţiei„Rădăcini aeriene”/ Nona Inescu şi Vlad Nancă. Evenimentul este organizat de ICR Budapesta în colaborare cu Galeria „Trapéz”.

Conform organizatorilor, „Punctul comun al expoziţiei sunt rădăcinile aeriene care plutesc deasupra solului şi tind spre pământ, metafora faptului de a fi legat de un loc, dar şi al despărţirii, respectiv al (imposibilităţii) evadării. Rădăcinile aeriene, urmând propriul lor drum, se întâlnesc în mai multe puncte: ele însele sunt deoparte tranziţie, restrângere şi posibilitatea de diversificare/ramificare.

Lucrările lui Vlad Nancă şi a Nonei Inescu sunt caracterizate, pe de o parte, prin legătura afectivă pe care o au cu mediul lor, iar, pe de altă parte, prin distanţarea prin analiză de aceasta, act din care de cele mai multe ori nu lipseşte umorul. Cei doi artişti scot din mediul lor anumite aspecte şi le reformulează, dând dovadă de o excepţională forţă de observaţie. Foarte aproape de obiect, ei arată chiar esenţa aparent invizibilă a fenomenului respectiv. Este vorba despre lucruri banale, care sunt zilnic în faţa noastră, care se imprimă în mediul înconjurător, în aşa fel încât nici nu le observăm, absurditatea sau frumuseţea lor tulburătoare nu pot să stimuleze sensibilitatea noastră cotidiană. Cei doi artişti accentuează aceste situaţii sau fenomene găsite.

Lucrarea emblematică a expoziţiei sunt papucii de beton ai Nonei Inescu: partea de sus, din piele, este legată de partea de jos, grea, din beton, ceea ce face pasul aproape imposibil. Rolul de artist contemporan inerent implică (şi) faptul de a fi permanent pe drumuri, ceea ce nu permite ataşarea de lucruri familiare. Sentimentul liniştitor de a aparţine undeva este suspendat de greutatea restrângerilor, de greutatea consecinţelor paşilor făcuţi.“

Nona Inescu (1991) locuieşte şi lucrează în Bucureşti. După o perioadă de studii în cadrul Academiei Regale de Artă din Antwerp, Belgia (2010-2011) şi Chelsea College of Art & Design din Londra (2009-2010), Nona Inescu îşi finalizează studiile din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti, departamentul Fotografie şi Imagine Dinamică. Practica sa artistică este interdisciplinară şi cuprinde fotografie, instalaţie, sculptură şi artă digitală - lucrări care încorporează referinţe poetice, istorice, provoacă modurile convenţionale de a vedea şi a gândi, deschid noi posibilităţi pentru descifrarea simbolicului.

Vlad Nancă s-a născut la Bucureşti în anul 1979, artist şi, uneori, curator, a studiat fotografie şi video la Universitatea Naţională de Artă din Bucureşti. Influenţat de viaţa din Bucureşti şi bazându-se pe mediul înconjurător, el documentează această urbanitate prin instalaţiile şi fotografiile sale.  Proiectele sale personale folosesc diferite medii, precum şi diverse simboluri sociale şi culturale, inclusiv jocuri de cuvinte, pentru a evoca nostalgie, referinţa trecutului recent din România şi provocarea climatul cultural actual.

Expoziţia „Rădăcini aeriene/ Nona Inescu  şi Vlad Nancă va fi deschisă în perioada 20 ianuarie – 10 martie 2017.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete