Purcărete şi „spectacolul anului“ vin la Festivalul Naţional de Teatru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scenă din spectacolul „Victor sau copiii la putere”, în regia lui Silviu Purcărete

PREMIAT „Victor sau copiii la putere“, pus în scenă de Silviu Purcărete la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi declarat de UNITER cel mai bun spectacol în 2014, se va juca la Bucureşti

Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se deschide vineri seară, la ora 21.30, la sala Multimedia a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu vernisajul expoziţiei „Doina Levintza: Costumul de teatru – De la schiţă la miracol“. Timp de zece zile, între 24 octombrie şi 2 noiembrie, în diverse teatre din Capitală, se vor juca treizeci de spectacole incluse de Marina Constantinescu, directorul artistic al festivalului, în selecţia oficială. Alături de acestea, o serie de montări valoroase ale ultimilor ani se vor juca în cadrul secţiunii „Maeştri“, prilejuind întâlnirea cu câteva spectacole îndrăgite de public, vor avea loc lansări de carte, conferinţe, ateliere şi multe alte evenimente conexe.

„Furtuna“ deschide festivalul

În acest weekend au fost programate câteva dintre spectacolele premiate şi premiabile la următoarele ediţii ale Galelor UNITER, o ocazie importantă pentru publicul Capitalei, care poate vedea astfel producţii de la diverse teatre din ţară. Primul spectacol din cadrul FNT este „Furtuna“, pus în scenă de Alexander Morfov la TNB, cu Ion Caramitru în rolul lui Prospero.

Comedie şi absurd

Vedeta acestor prime zile ale festivalului va fi spectacolul lui Silviu Purcărete, „Victor sau copiii la putere“, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj şi declarat în această primăvară Cel mai bun spectacol la Gala UNITER, care este programat sâmbătă seară la ora 20.30, şi duminică, la ora 18.30, la Sala „Toma Caragiu“ a Teatrului Bulandra. Un amestec de comedie bulevardieră cu teatrul absurdului, montarea dezvăluie un Silviu Purcărete oarecum diferit de cel din montările recente din ultimii ani. Un Silviu Purcărete mai puţin recapitulativ în ceea ce priveşte propriile imagini scenice, mai concentrat asupra cuvântului şi a mesajului, propunând o interpretare surprinzătoare a textului lui Roger Vitrac. „Piesa este foarte complicată şi, probabil, nu a fost înţeleasă niciodată“, spunea regizorul înainte de premiera spectacolului: „Personal, cred că nici nu va fi posibil acest lucru. A fost pusă în scenă de multe ori, dar nu a avut succes. Nu ştiu dacă vom întrerupe tradiţia de data asta“. Spectatorii de la FNT vor decide. ;

„West Side Story“– un musical pentru festival

Festivalul Naţional de Teatru şi-a propus, începând din această ediţie, o inovaţie majoră: să creeze un spectacol propriu. Şi a ales un musical clasic, „West Side Story“, care a fost pus în scenă într-un timp-record de Răzvan Mazilu. Megaproducţia se va juca în acest weekend, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon din Bucureşti. „West Side Story“ s-ar putea rezuma aşa: o idee ambiţioasă – aceea de a avea o producţie proprie a FNT, un gen greu de interpretat şi fără prea mare tradiţie pe scenele din România şi o partitură celebră, compusă de Leonard Bernstein. „West Side Story“ este manifestul generaţiei tinere de actori, iar Orchestra Naţională de Tineret, care va interpreta această partitură celebră, va fi dirijată de Gabriel Bebeşelea. În urma unui casting desfăşurat în vară, Răzvan Mazilu a ales 21 de „actori totali“, aşa cum a declarat artistul, care vor juca, vor dansa şi vor cânta pe scena Teatrului Odeon. Spectacolul este construit în zona minimalistă, fără decor amplu şi artificii de imagine, fiind mai degrabă condensat şi esenţializat. „Avem doar o pungă de recuzită şi totuşi e o superproducţie“, spunea Răzvan Mazilu.

Un act de curaj

„E un act de mare curaj într-o societate în care tradiţia musicalului nu există. E o mare miză, un accent pus pe acest gen, care se loveşte tocmai de lipsa de tradiţie, pentru că actorul nu e pregătit în şcoală pe toate aceste planuri pe care le presupune musicalul. Şi se loveşte şi de prejudecata oamenilor care nu au văzut până acum astfel de spectacole şi cred că e un gen minor, vecin cu teatrul de revistă sau cu opereta“, a declarat Răzvan Mazilu în studioul Adevărul Live.

„Cred că musicalul e o oglindă foarte fidelă a epocii în care trăim. Pentru că e şi strălucire, şi entertainment, e o oglindă pusă în faţa unei societăţi actuale, cu spaimele ei, cu temerile ei. E important că FNT impune acest gen“, a mai spus artistul.

Recomandări, pentru acest weekend

Vineri

l18.00 „Furtuna“, de William Shakespeare. Regia: Alexander Morfov, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, Sala Studio.

l18.00 şi 20.30 „Viaţa-i mai frumoasă după ce mori“. Textul şi regia: Mihai Măniuţiu, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc. Spectacolul se joacă la Teatrul Odeon, Sala Majestic.

l19.00 „Fă-mi loc!“ de Anthony Michineau. Regia: Radu Beligan, Asociaţia Inspira Bucureşti. Spectacolul se joacă la Godot Café Teatru.

Sâmbătă

l19.00 „West Side Story”, de Răzvan Mazilu, cu participarea extraordinară a Orchestrei Naţionale de Tineret. Direcţia muzicală: Gabriel Bebeşelea. Producţia FNT se joacă la Teatrul Odeon, Sala Majestic.

l20.30 „Trilogia Belgrădeană“. de Biljana Srbljanović. Regia: Cristi Juncu, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea. Spectacolul se joacă la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Sala Atelier.

l20.30 „Victor sau copiii la putere“, de Roger Vitrac. Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Spectacolul se joacă la Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu“.

Duminică

l12.00 „Muzicanţii din Bremen“, dramatizare după Fraţii Grimm, de Ema Stere. Regia: Attila Vizauer, Teatrul Ţăndărică Bucureşti.

l17.00 şi 20.30 „De vânzare“, un spectacol de Gianina Cărbunariu, Teatrul Odeon, Sala Studio.

l18.30 „Victor sau copiii la putere“, de Roger Vitrac. Regia: Silviu Purcărete, Teatrul Maghiar de Stat Cluj. Spectacolul se joacă la Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu“.

l19.30 „Suflet românesc“. Scenariul şi regia: Dan Puric, Compania Passe-Partout Bucureşti, Teatrul Elisabeta.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat