Purcărete declanşează carnavalul teatral la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spectacolul „D’ale Carnavalului“, după Ion Luca Caragiale, în regia lui Silviu Purcărete, va fi prezentat astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu. Constantin Chiriac, directorul teatrului, joacă rolul lui Iancu Pampon în spectacolul lui Purcărete. Scenografia este semnată de Dragoş Buhagiar.

„Cred că este una dintre cele mai serioase abordări ale unui text fundamental românesc", declară Constantin Chiriac. Directorul instituţiei aminteşte că „D'ale Carnavalului" a avut, de-a lungul timpului, câteva momente de graţie: momentul Birlic, momentul lui Lucian Pintilie şi al spectacolului său de la Teatrul Bulandra, din 1966, în care au jucat Toma Caragiu, Marin Moraru, Gina Patrichi sau filmul regizat tot de Pintilie, „De ce trag clopotele, Mitică?".

Citiţi şi:

Silviu Purcărete aduce „D’ale Carnavalului“, la Sibiu

Actorii cântă live

„Domnul Purcărete a venit către piesă cu foarte multă seriozitate. Tot ce a construit, a construit din interiorul textului. Dacă în multe spectacole ale Domniei Sale primează imaginea şi capacitatea lui de a face colaj din texte fundamentale, aici a plecat de la litera textului. Nu s-a tăiat un cuvânt! Dimensiunea sonoră este respectată. De exemplu, dacă este «frizărie", nu zicem «frizerie». Dacă Miţa cere un «vermult», atunci spune chiar aşa, «vermult»". Compoziţiile lui Vasile Şirli „adună în ele tot ce a însemnat muzică bună, care a influenţat Bucureştiul, de la Anton Pann la toată zona balcanică, până la influenţele franceze, între cele două războaie mondiale. Domnul Şirli a reuşit să organizeze, împreună cu actorii noştri, o trupă de instrumentişti care cântă live de-a lungul reprezentaţiei", afirmă Constantin Chiriac.

Imagine din spectacolul „D’ale Carnavalului“



Spectacolul, care se va juca şi în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (27 mai - 5 iunie 2011), începe într-un mod neaşteptat: un camion dă cu spatele în scenă şi din el coboară toţi actorii. „Este căruţa cu paiaţe de astăzi", explică directorul, care promite că producţia se va juca de cel puţin două ori pe lună.

Scenograful Dragoş Buhagiar spune că, în timpul colaborării cu Silviu Purcărete, costumele şi decorul s-au născut dintr-o necesitate regizorală, în paralel cu evoluţia spectacolului şi a textului. „Nimic nu e decorativ aici şi asta se mulează şi pe o preocupare de-a mea, din ultima vreme, nu neapărat de a face scenografii, ci de a inventa spaţii de joc".

„Caragiale e inginer"

Buhagiar afirmă că spaţiul funcţionează pe principiul bulgărelui de zăpadă. „Nu e o imagine cu care stai, ci compoziţii care se reasamblează, pentru a satisface strict necesităţile textului. Eu îl credeam pe Caragiale mai artist, dar el e inginer, adică nu te lasă să faci nimic, ci numai ce a scris el. N-ai cum să-i demontezi mecanismul, pentru că este perfect. Nu-ţi dă voie, cum îţi dau voie Shakespeare sau tragediile antice", explică Dragoş Buhagiar.

Din distribuţia spectacolului fac parte, printre alţii, actorii Nicu Mihoc (Nae Girimea), Constantin Chiriac (Iancu Pampon), Adrian Matioc (Mache Răzăchescu, „Crăcănel"), Marius Turdeanu (Iordache, calfă la Girimea), Cristina Ragos (DidinaMazu), Raluca Iani (Didina Mazu), Serenela Mureşan (Didina Mazu), Ofelia Popii(Miţa Baston). Preţul unui bilet este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere.

"Spaţiul este un maidan, pe care soseşte căruţa cu paiaţe, în varianta modernă."
Dragoş Buhagiar
scenograf

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026