Primul documentar românesc despre graffiti poate fi văzut în cinematografele din marile orașe PROGRAM

0
Publicat:

Lungmetrajul „De ce scriu ăștia pe pereți?”, primul documentar despre fenomenul street art și graffiti în România, scris și regizat de Alin Boeru, produs și distribuit de WEAREBASCA, a pornit în turneu prin țară. Filmul este debutul în lungmetraj al regizorului și reunește peste 40 de grafferi și street artiști din România, fiind realizat în urma a mai mult de 80 ore de interviuri cu aceștia. 

Artistul cunoscut sub numele de Harcea Pacea

Filmul marchează debutul lui Alin Boeru în lungmetraj și este povestea unui outsider care încearcă să înțeleagă dedesubturile fenomenului graffiti și street art din România. Pornit ca o analiză obiectivă a unei contraculturi, documentarul se transformă într-o poveste intimă de maturizare (coming-of-age) a unui bărbat de 35 de ani, înghițit de universul diferit pe care îl descoperă.

„De ce scriu ăștia pe pereți?” explorează toate dimensiunile și specificitățile aceste comunități – de la intervențiile pe metrouri, tramvaie, trenuri, ajungând la acțiuni clandestine pe străzi, în spațiul public sau în locuri abandonate.

În film îi puteți vedea pe: Msero, Erps, Aeul, Pisică Pătrată, Dan Perjovschi, Deliric, Wanda Hutira, 1q-Sapro, Kero, Irlo, Homeboy, Sinboy, Cage, Robert Obert, John Dot S, Ocu, Sinboy, Pandele, Lost, Recis, Ionuț Popescu, Sage, Maria Bălan, Kaput (Kapscrew), Harcea Pacea, Octav Ungureanu, Pulsar Sinaps (Kapscrew), Adrian Oniga (Strad’art Fest), Sebastian Burduja, Ohboy, Mihai Zgondoiu, Alin Ciupală, Luna, Rose, Sc13ence, Neon, Saddo, Atoma, Krips, Cristian Neagoe, Lucian Sandu Milea, Alexandra Constantin (Fays) și alții.

Turneu de proiecții și sesiuni de Q&A în Iași, Cluj-Napoca, Arad și Timișoara 

După premiera de la București, din data de 21 noiembrie, filmul pornește în turneu prin țară în cele mai importante orașe din România, printre care Iași, Cluj Napoca, Arad, Timișoara.

La finalul fiecărei proiecții speciale, spectatorii vor avea ocazia să discute cu regizorul și cu o parte din echipa de realizatori ai filmului, precum și cu grafferi și street artiști locali – atât despre documentar, cât și despre fenomenul de graffiti și street art.

„Documentarul se adresează, deopotrivă, celor care fac parte din fenomenul graffiti și street-art, precum și celor care devin, fără voia lor, vizitatori ai galeriei urbane pe care oamenii cu spray-uri o creează în spațiul public comun. De aceea, ni se pare foarte potrivit ca, atunci când spațiul și programul o permit, să existe dialoguri între cele două lumi, pentru a încerca să clădim punți, nu ziduri între ele” spune Alin Boeru, regizorul filmului „De ce scriu ăștia pe pereți?”.

Programul complet al proiecțiilor:

• Cluj Napoca, 29.11, cinema Victoria, ora 17:45 + Q&A cu regizorul și street artiștii John Dot. S, Kero și Ocu

• București, 30.11, cinemateca UNION, ora 18:00

• București, 02.12, cinema Elvire Popesco, ora 16:00 + Q&A cu regizorul și street artiștii Robert OBERT, John Dot. S, Pisică Pătrată și Ionuț Popescu

• Iași, 02.12, cinema Ateneu, ora 16:00

• Arad, 05.12, cinema Arta, ora 19:00 + Q&A cu regizorul și street artiștii Robert OBERT și IRLO

• Timișoara, 06.12, cinema Victoria, ora 20:30 + Q&A cu regizorul și street artiștii Robert OBERT și LUX

• București, 13.12, cinema Elvire Popesco, ora 18:00 + Q&A cu regizorul și o parte din echipa de producție a filmului

• București, ora 16.01.2024, cinema Muzeul Țăranului, ora 18:00.

Alin Boeru este un scenarist şi regizor român, născut în 1987, în Ploieşti. Din 2006 locuieşte în Bucureşti și, deși a avut tangențe anterioare cu domeniul cinematografic, pe platou (regie, actorie, producţie, supervizare scenariu), dar şi în afara lui (scriere scenarii, promovare artistică, implicare în organizarea unor festivaluri de film din România etc.), de-abia din 2022 a renunțat la viața de corporație pe care o avea de peste 10 ani, pentru a se dedica în totalitate realizării de filme.

Alin Boeru, regizor

„Pentru mine, răspunsul la întrebarea <<De ce scriu ăștia pe pereți?>> a devenit același cu răspunsul la întrebarea <<De ce vreau să fac acest film?>> și, mai mult de-atât, <<de ce se fac filme, în general?>>. Artiștii stradali se despart de arta lor de îndată ce termină o lucrare și o fotografiază. O lasă cadou străzilor și oamenilor care trec pe lângă ea. Chiar dacă ea va fi acoperită a doua zi, în ei s-a produs o micro-schimbare, la nivel personal. Am încercat ca acest documentar să fie o invitație la introspecție, o oglindă pusă în fața unui privitor câtuși de puțin curios, un desen pe un perete, al cărui sens poate fi greu de găsit de către unii dintre cei care îl văd sau, dimpotrivă, care poate trezi în alții, din prima, o senzație de familiaritate. Dacă nimic din toate astea nu a ieșit, atunci va rămâne doar un cadou străzilor, și asta va fi de ajuns”, adaugă Alin Boeru.

Producătorii filmului sunt Claudiu Mitcu și Ioachim Stroe, iar producătorii executivi sunt street artiștii Robert OBERT și John Dot.S. Imaginea este semnată de Radu Tancău și Ștefan Schultz, montajul de Ștefan Schultz, priza directă de sunet de Andrei Boanță. Chainsaw Europe a realizat părțile de sound design și mixaj (Dragoș Cătărău, Alin Zăbrăuțeanu, Alex Dumitru) și colorizarea (Laurent Morel), sub coordonarea lui Viorel Chesaru. Afișul filmului a fost realizat de Glitch studio.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor