Poetul american Louis Simpson, câştigător al unui premiu Pulitzer, a murit la vârsta de 89 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poetul american Louis Simpson, câştigător al unui premiu Pulitzer, a cărui operă poetică a explorat  zonele întunecate ale vieţii din suburbiile americane, a murit în reşedinţa sa din New York, la vârsta de 89 de ani, informează bbc.co.uk.

Născut în Jamaica, în martie 1923, Louis Simpson, fiul unei mame rusoaice şi al unui avocat de origine scoţiană, s-a mutat în Statele Unite ale Americii la vârsta de 17 ani.

Absolvent al prestigioasei Universităţi Columbia, Simpson a debutat în 1949 cu volumul "The Arrivistes" şi a publicat de-a lungul vieţii peste 18 volume de poezie.

Louis Simpson a fost recompensat cu premiul Pulitzer pentru poezie în anul 1964, pentru cel de-al patrulea volum de versuri al său, intitulat "At the End of the Open Road".

Titlul acestui volum a fost inspirat de poezia "Song of the Open Road", de Walt Whitman, care prezintă o viziune originală despre o Americă suprasaturată de optimism şi posibilităţi.

Volumul "At the End of the Open Road" include poezia "In the Suburbs", în care Louis Simpson sugerează pe un ton sumbru că "nu există cale de scăpare" pentru "cei care s-au născut în clasa de mijloc".

Printre admiratorii poetului american se numără câţiva autori de referinţă din ultimul secol, precum Seamus Heaney, William Matthews şi Sean O'Brien.

În ultimul său volum, "Struggling Times", publicat în 2009, de editura BOA Editions, Louis Simpson vorbeşte direct şi cu mult curaj despre vârsta lui înaintată şi despre declinul stării de sănătate.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani