Poeţii se promovează cu ajutorul ghivecelor de flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

S-au hotărât să treacă dincolo de graniţa lamentărilor. Poeţii au găsit modalităţi inedite pentru a-şi scoate propriile versuri din anonimat. "Priveşte altfel! Asta e poezia!" Sub acest

S-au hotărât să treacă dincolo de graniţa lamentărilor. Poeţii au găsit modalităţi inedite pentru a-şi scoate propriile versuri din anonimat. "Priveşte altfel! Asta e poezia!" Sub acest slogan, au organizat lecturi în penitenciare, dezbateri despre poezia erotică în licee, au distribuit gratuit, pe stradă, cărţi poştale cu versurile şi chipurile lor, au scos la licitaţie ghivece pentru flori, inscripţionate cu desene şi catrene. Peste 300 de artişti au participat la festivalul "Primăvara poeţilor", în 55 de oraşe din România, între 12 şi 18 martie. Poezia a ajuns în ceainării, cafenele, cluburi studenţeşti, dar şi direct, pe stradă, în calea publicului.

Eminescu, pe vas de lut

Poeta Nina Vasile, coordonatoarea atelierului de creaţie "Poezie în viaţă", a găsit o soluţie practică şi neconvenţională de dialog cu cititorii. A cumpărat ghivece de flori, pe care le-a pus la dispoziţia poeţilor. Aceştia au pictat vasele de lut cu motive florale, le-au inscripţionat cu propriile versuri sau ale unor autori precum Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Paul Daian, Angela Marinescu, Adrian Urmanov ş.a. Un număr de 40 de ghivece a fost scos la licitaţie, cu un preţ de pornire, simbolic, de un euro. Amatorii de suveniruri au plătit maximum 10 lei pentru un exemplar. Nina Vasile vede în ideea promovată "o adecvare a creaţiei contemporane la modalităţi mai rapide de accesare a publicului, care nu mai are timp suficient pentru lectură. Pe de o parte apare, de exemplu, videopoemul (şi el rapid şi scurt ca mesaj artistic), pe de altă parte apare o recuperare a unor materiale neconvenţionale de expunere a poeziei.

Nu doar cartea, şi nici doar varianta virtuală, ci orice alt suport inventat este bun pentru ca poezia să nu dispară din viaţa noastră. Ba mai mult, o expunere concentrată a poeziei în jur (pe pereţi, obiecte decorative, cu condiţia de a nu fi kitsch) poate fi o nouă modalitate de a ne-o apropia, fără ca asta să însemne dispariţia cărţii tradiţionale".

La Muzeul Literaturii Române, publicul a fost invitat să scrie versuri pe coli imense. Scopul - crearea unui poem imens, cu autor colectiv. Cinci membri ai Uniunii Scriitorilor din România au susţinut un recital literar chiar şi la penitenciarul Rahova.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări