Pianista Mihaela Ursuleasa, decorată post-mortem. Sicriul cu trupul ei neînsufleţit, depus, azi, la Ateneul Român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicriul cu trupul neînsufleţit al pianistei Mihaela Ursuleasa a fost depus, astăzi, la Ateneul Român, pentru ca toţi cei care au cunoscut-o să-i aducă un ultim omagiu.

Mihaela Ursuleasa, care a fost găsită decedată, săptămâna trecută, în apartamentul său din Viena, va fi înmormântată vineri, la ora 9,30, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat miercuri decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Ofiţer pianistei Mihaela Ursuleasa. Decoraţia a fost acordată "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru cariera artistică de excepţie şi contribuţia sa la afirmarea excelenţei şcolii muzicale româneşti pe marile scene ale lumii".

Mihaela Ursuleasa a murit la 33 de ani, la Viena, din cauza unei hemoragii cerebrale. Ea a fost găsită fără viaţă, joia trecută, la domiciliul ei din capitala Austriei.

Câteva persoane, printre care mama pianistei, Agripina, şi fetiţa ei, Ştefania, sunt prezente în foaierul Ateneului Român, unde a fost depus sicriul, care este închis. În faţa sicriului se găseşte o fotografie mare a pianistei, iar pe fundal se poate auzi o înregistrare cu muzică de pian în interpretarea Mihaelei Ursuleasa.

Totodată, au fost trimise coroane de flori din partea Ministerului Culturii şi conducerii Radio România.

Printre persoanele care au venit să îi aducă un ultim omagiu pianistei Mihaela Ursuleasa se numără Nicolae Licareţ, directorul artistic al Filarmonicii "George Enescu", şi Victor Opaschi, secretar de stat în Ministerul Culturii.

În jurul orei 14.00, la Ateneu este aşteptată soprana Angela Gheorghiu, cu un cor care va susţine un moment muzical dedicat memoriei pianistei Mihaela Ursuleasa.

Cine a fost Mihaela Ursuleasa

Născută în 1978 la Braşov, talentata muziciană a început să cânte la pian la cinci ani. A obţinut o bursă de studii la 13 ani, datorită dirijorului italian Claudio Abbado, şi a urmat cursurile Conservatorului din Viena.

A câştigat în 1995 prestigiosul concurs internaţional de pian 'Clara Haskill', decernat din doi în doi ani în Elveţia, distincţie care i-a deschis porţile marilor scene. Mihaela Ursuleasa a susţinut concerte la Amsterdam, Koln, Viena, Zurich, New York.

Până la sfârşitul anului trebuia să aibă 16 concerte în Europa şi America latină.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate