Persoanele juridice pot strânge bani pe cont propriu în sprijinul subscripţiei publice pentru „Cuminţenia Pământului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suntem atât de "cuminţi", cât să merităm "Cuminţenia pământului", opera lui Brâncuşi?

Persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ pot strânge bani pe cont propriu în sprijinul subscripţiei publice pentru sculptura „Cuminţenia Pământului“. Ministrul Culturii, Corina Şuteu, a declarat, săptămâna trecută, că suma strânsă pentru achiziţionarea sculpturii „Cuminţenia Pământului” era, în urmă cu o săptămână, de 231.965 de euro, iar numărul celor care au donat până atunci era de aproximativ 2.000.

2.000 de persoane au donat peste 230.000 de euro pentru „Cuminţenia Pământului“, aceasta era situaţia declarată, miercuri. la Comisia de Cultură a Camerei Deputaţilor, de către ministrul Corina Şuteu.

Ministerul Culturii a anunţat deschiderea procedurii de selecţie a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ care doresc să încheie contracte cu instituţia, în vederea sprijinirii colectării de fonduri pentru achiziţionarea operei de artă "Cuminţenia Pământului" de Constantin Brâncuşi.

În luna mai a acestui an, Guvenul României şi Ministerul Culturii au lansat oficial campania de susţinere a subscripţiei naţionale pentru achiziţia operei lui Constantin Brâncuşi "Cuminţenia Pământului".

Procedura de selecţie iniţiată de Ministerul Culturii reprezintă un punct important în cadrul campaniei de subscripţie naţională, mai transmite instituţia.

Persoanele juridice cu sau fără scop lucrativ vor deschide conturi proprii pentru colectarea fondurilor, prin intermediul cărora urmează a se derula doar operaţiuni de încasare a donaţiilor şi, respectiv, de virare către contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie.

Prin contractele încheiate cu Ministerul Culturii se vor stabili modalităţile de colectare a fondurilor, termenele până la care fondurile colectate de persoanele juridice de drept privat, în numele, pe seama Ministerului Culturii şi în scopul achiziţionării operei, vor fi virate în contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie.

Toate cheltuielile necesare pentru colectarea fondurilor şi pentru gestionarea conturilor deschise în lei şi în valută vor fi suportate integral din fondurile persoanelor juridice.

Până la virarea în integralitate a sumelor colectate de persoanele juridice de drept privat, în baza contractelor încheiate cu Ministerul Culturii, acestea răspund de integritatea şi de gestionarea acestora, în condiţiile legii.

Fondurile vor fi colectate şi virate în contul deschis de Ministerul Culturii la Trezorerie pana la data de 30 septembrie 2016.
 

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie