Pedro Almodovar, câştigător al Premiului Lumière pe 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cei mai importanţi regizori ai lumii, creatorul celebrului film „Totul despre mama mea”, a fost recompensat, la Lyon, în cadrul ediţiei a şasea a „Lumiere Grand Film Festival” cu premiul Lumière.

Cea de-a şasea ediţie a Lumiere Grand Film Festival din Lyon s-a desfăşurat între 13 şi 19 octombrie. Cineastul, în vârstă de 65 de ani, a primit distincţia din mâinile actriţei franceze Juliette Binoche, care i-a adus înainte de premiere un omagiu spaniolului, informează AFP.
„Cred că întotdeauna am căutat în filmele mele culorile saturate ale cinema-ului copilăriei mele”, a declarat regizorul spaniol Pedro Almodovar la ceremonie. „La moartea mamei mele, am început să mă gândesc că ea a fost la baza acestui demers. A fost răzbunarea sa şi sper că am fost la înalţimea aşteptărilor ei. Sunt 35 de ani de când încerc să fac asta, din toată inima”, a mai spus el.
Pe de altă parte în cadrul unui masterclass susţinut vineri după-amiază, în cadrul festivalului, cunoscutul artist a mărturisit: „Am ştiut dintotdeauna, din fragedă pruncie, că vocaţia mea a fost să spun poveşti şi să o fac cu ajutorul imaginilor. Sunt un realizator autentic, în sensul că fac ceea ce sunt capabil să fac, cum ştiu eu”.

Despre procesul său de creaţie, regizorul spaniol spune că este asemănător unei călătorii la finele căreia orice se poate întâmpla, „chiar şi moartea”, şi care începe mereu cu un vis. „Visul dispare când începe filmarea. Apare atunci o nouă fiinţă care mă ghidează către povestea pe care trebuie să o spun. Această surpriză este pasionantă”, a explicat Almodovar.
Întrebat despre finalul carierei sale, Pedro Almodovar a recunoscut că momentul cel mai dificil pentru un cineast este să se retragă.

„Îi respect foarte mult pe cei care continuă până la capăt, chiar dacă nu mai produc nimic important. Dar mai sunt şi excepţii, iar eu la astea visez”.

Incredibil povestitor al unor istorii în care apar o mulţime de personaje colorate, Pedro Almodovar le urmează lui Clint Eastwood, Milos Forman, Ken Loach, Gérard Depardieu şi Quentin Tarantino, care au în palmares acest premiu creat în 2009, la lansarea evenimentului cinematografic.
Pedro Almodovar este cunoscut pentru comediile şi dramele sale care au ca temă centrală viaţa şi relaţiile de familie şi a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film străin în 1999, cu „Totul despre mama mea/ Todo Sobre Mi Madre”, dar şi Oscarul pentru cel mai bun scenariu, în 2002, cu „Vorbeşte cu ea/ Hable Con Ella”. Cu peste 20 de lungmetraje la activ, Pedro Almodovar a construit cea mai admirată filmografie din cinematografia spaniolă după Luis Bunuel şi a lansat o întreagă generaţie de actori iberici - Antonio Banderas, Carmen Maura, Victoria Abril şi Penelope Cruz.
Printre celelalte pelicule notabile ale sale se numără filme precum „Tocuri înalte” (1991), „Sânge fierbinte” (1997), „Proasta creştere” (2004). Cel mai recent film regizat de Pedro Almodovar se intitulează „Amanţii pasageri” şi a fost lansat în 2013.
Premiul Lumière, creat de Institutul Lumière, recompensează un cineast care şi-a adus o contribuţie remarcabilă în lumea filmului şi este decernat în acelaşi loc în care cinematograful a fost inventat de Louis şi Auguste Lumière şi în care ei au turnat primul lor film, în 1895, "Muncitori care pleacă din Fabrica Lumière".

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor