Pe scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul „Buzunarul cu pâine"

Londra

„Buzunarul cu pâine", un succes

Spectacolul „Buzunarul cu pâine", ce-i are în rolurile principale pe Oana Pellea şi Mihai-Gruia Sandu, după o piesă a lui Matei Vişniec, a avut două reprezentaţii, cu casa închisă, săptămâna trecută la Riverside Studios din Londra. Spectacolul a fost prezentat deja în Franţa, Maroc, Liban şi Elveţia. „«Buzunarul cu pâine» este o piesă... realistă. Simplă prin situaţia dramatică, piesa devine universală, în sensul cel mai dureros, prin felul în care se dezvoltă", a spus Matei Vişniec.

Sibiu

Teatrul „Gong", la 60 de ani

Peste şase sute de copii şi adulţi au urmărit spectacolele prezentate în cele trei zile ale Festivalului de Magie de la Sibiu, care s-a încheiat săptămâna trecută şi care a marcat împlinirea a 60 de ani de la înfiinţarea Teatrului pentru Copii şi Tineret „Gong" din municipiu. Teatrul „Gong" a fost înfiinţat în 1948, ca teatru de păpuşi în cadrul Teatrului de Stat. În 1949, teatrul de păpuşi este recunoscut ca instituţie de spectacole profesionistă, sub denumirea de Teatrul de Păpuşi „Licurici".

Bucureşti

In memoriam Ion Iancovescu

Actorul Ion Iancovescu a fost aniversat, recent, la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), într-un eveniment care a marcat împlinirea a 120 de ani de la naşterea cunoscutului interpret, regizor şi animator al scenei teatrale din prima jumătate a secolului trecut. Ion Iancovescu (1889-1966) a făcut parte din conducerea a nenumărate companii teatrale private şi a clădit şapte instituţii teatrale, printre care Teatrul Excelsior (în prezent sediu al Teatrului de Comedie) şi Teatrul Modern (devenit Teatrul Casei Centrale a Armatei).