Partidele caută noi membri pentru conducerea ICR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD a depus la mapa Biroului Permanent al Senatului două propuneri pentru posturile de membru în Consiliul de conducere al ICR în persoana lui Ştefan Mitroi, scriitor şi ziarist, şi a directorului bibliotecii judeţene Argeş "Dinicu Golescu". Contactat de „Adevărul", Ștefan Mitroi a spus că, pentru postul de membru în conducerea ICR, îl recomandă statutul său de scriitor și de jurnalist.

„Am luat Premiul Academiei Române pentru Proză. Anul trecut am luat tot un premiu pentru proză, la Madrid. Poate numele meu e mai puțin semnificativ, dar, de pildă, numele lui Michel Houellebecq, unul dintre cei mai mari prozatori europeni, alături de care m-am aflat, e onorant, nu?", a declarat Ștefan Mitroi.

Scriitorul a mai spus că a lucrat toată viața în presă, iubește cultura și că există el însuși înăuntrul ei, atâta timp cât „se joacă din când în când cu cuvintele" și „se pare că și iese ceva din ele". Dacă ar ajunge în conducerea ICR, Ștefan Mitroi ar vrea să dovedească în primul rând că iubește cultura și oamenii de cultură. Între 1983-1989, Ștefan Mitroi a fost redactor la ziarul „Scânteia tineretului". A mai deținut și alte funcții de conducere: redactor-șef la „Tineretul liber", director la ziarul „Azi", director al ziarului „Dimineața" ș.a.

Totodată, PDL l-a propus ca membru în conducerea ICR pe Vlad Păunescu, director general şi acţionar unic al Castel Film. Contactat de „Adevărul“, Vlad Păunescu nu a vrut să comenteze și a spus că nu a fost informat oficial.

Democrat-liberalii au mai nominalizat-o pentru a face parte din conducerea ICR pe Adriana Popescu, care este din ianuarie 2010 director pentru strategii culturale şi comunicare al Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti.

De asemenea, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România a înaintat conducerii Senatului propunerea ca Ştefan Gheorghiu să facă parte din consiliul de conducere al ICR.

Dan Croitoru şi Horia Gârbea, pentru posturile de vicepreşedinte

Comisia de cultură din Senat îi va audia, marţi dimineaţă, pe Dan Croitoru şi pe Horia Gârbea, propuşi de PDL, respectiv PSD, pentru posturile de vicepreşedinţi în cadrul Institutului Cultural Român, a anunţat preşedintele Comisiei, Sergiu Nicolaescu.

După audierea în Comisia de Cultură, Dan Croitoru, propus de PDL, şi Horia Gârbea, propus de PSD, vor fi votaţi în plenul Senatului pentru a deveni vicepreşedinţi ai ICR.

Fostul ministru de Externe Andrei Marga a fost votat, săptămâna trecută, la şefia Institutului Cultural Român ( ICR), la propunerea PNL, care a solicitat un vot fără a mai fi nevoie de audierea acestuia în comisiile de specialitate.

Numirea lui Andrei Marga a fost aprobată de Senat cu 50 de voturi "pentru", 26 "împotrivă" şi cinci abţineri.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL