„Părintele“ Madrigalului, pe ultimul drum

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Maestrul Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul legendarului cor Madrigal, a fost înhumat ieri după-amiază, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu Evanghelic, în prezenţa familiei, prietenilor, dar şi a numeroase personalităţi din lumea muzicală.

La înmormântare au asistat soţia, fiul lui Marin Constantin - renumitul dirijor Ion Marin -, precum şi fiica marelui dispărut. Totodată, printre cei prezenţi s-a numărat apreciata soprană Angela Gheorghiu. Slujba de înmormântare a lui Marin Constantin a avut loc de la ora 12.00, la Biserica Boteanu.Între orele 10.00 şi 12.00, în foaierul Ateneului, unde era depus sicriul cu trupul neînsufleţit al dirijorului, a avut loc un moment comemorativ cu participarea corului Madrigal. Atmosfera a fost una de reculegere pioasă, fiind prezentă majoritatea lumii muzicale româneşti. Cu această ocazie, familia lui Marin Constantin şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie culturală în memoria acestuia şi a corului Madrigal, pe care l-a fondat şi condus.

Membrii corului Madrigal au cântat în deschidere şi de mai multe ori pe parcursul ceremoniei. Directorul Filarmonicii „George Enescu", Andrei Dimitriu, a dat cuvântul mai multor personalităţi venite pentru a-şi lua rămas bun de la maestru. Printre acestea, s-au aflat preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Adrian Iorgulescu, muzicologul Viorel Cosma, dirijorul Horia Andreescu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică, Dan Dediu.

Maestrul Marin Constantin a murit la 1 ianuarie, la vârsta de 85 de ani. Compozitor şi dirijor, a pus bazele corului Madrigal în 1963. În 1992, la Paris, Madrigalul a fost declarat „bun al patrimoniului universal UNESCO".