Parcurile Bucureştiului, transformate în biblioteci în aer liber

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de pe 13 iulie, până la finalul lunii august, mai mult parcuri şi spaţii publice din Bucureşti sunt transformate în biblioteci. Iniţiativa îi aparţine Editurii Litera care va pune la dispoziţia cititorilor  volume ce vor putea fi împrumutate pe parcursul unei singure zile.

După ce în 2014 cărţile puse la dipsoziţie de Editura Litera au fost citite de sute de oameni care au avut drum prin parcurile Cişmigiu, Tineretului şi Piaţa Sfântul Anton din Centrul Vechi, proiectul a luat amploare, astfel încât în acest an, Bucureştiului i s-a adăugat şi Constanţa.

Anul acesta Litera oferă tuturor doritorilor posibilitatea de a răsfoi şi de a citi peste 100 de titluri din oferta editorială prin intermediul bibliotecilor din Parcul Circului de Stat, Parcul Tineretului, Piaţa Ovidiu din Constanţa.

În fiecare parc vor fi amenajate biblioteci de unde cititorii pot împrumuta, pe parcursul unei zile, orice carte îşi doresc. Editura îşi propune astfel să încurajeze lectura de vacanţă, relaxantă, în aer liber, la umbră, se arată într-un comunicat de presă. Volumele din biblioteci fac parte din colecţiile consacrate ale Editurii Litera: Bestseller, Premium, Clasici moderni, Thriller, Nobel, seria de autor Alice Munro, câştigătoarea premiului Nobel pentru Literatură în anul 2013, Sănătate şi nutriţie, Disney şi Biblioteca pentru toţi copiii.

Pentru împrumutarea cărţilor, cititorii au nevoie de o Carte de identitate şi fiecare poate împrumta o singură carte odată, se arată în regulamentul publicat pe site-ul editurii. De asemenea, trebuie să-i ofere librarului numărul de telefon şi adresa de e-mail. Cititorul este obligat să înapoieze cartea împrumutată în aceeaşi zi în care a împrumutat-o, în intervalul orar pe care-l va completa la faţa locului pe o fişă, având obligaţia să nu deterioreze cartea. În cazul în care cititorul nu înapoiază cartea în timpul programului sau restituie cartea deteriorată, organizatorii îşi rezervă dreptul de a folosi datele cu caracter personal pentru a recupera contravalorea cărţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”