Panorama evenimentelor din deschiderea Sezonului România-Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Ţărnnea, Comisarul Sezonului Cultural România-Franţa, alături de Maria Magdalena Grigore, secretar de stat MAE, Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR (dreapta), Jean Jacques Garnier, comisar pentru sezonul franco-român

După o deschidere spectaculoasă a Sezonului România-Franţa 2019, marţi, 27 noiembrie, la Paris, a venit momentul atât de aşteptat al calendarului artistic: nu mai puţin de şapte expoziţii de artă contemporană inaugurate în prezenţa preşedinţilor Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, a preşedintei Institutului Cultural Român, Liliana Ţuroiu, a numeroşi ambasadori români veniţi din ţările vecine Franţei, a multor ambasadori străini în Franţa.

Oficialităţi şi artişti au venit să participe la actul de naştere a sezonului România-Franta, primul sezon organizat de Franţa cu un stat membru al Uniunii Europene.

O onoare pentru România, un prilej de mândrie dar şi de acceptare a responsabilităţii pe care o poartă ICR, prin reprezentanţa sa din Paris, ca principal reper şi contact cultural al României în Franţa.

ICR Paris, în calitatea sa de "manager cultural", latura de diplomaţie culturală a României, este implicat din plin în calitatea sa de co-organizator în acest proiect cu peste 200 de activităţi în toată Franţa.

Institutul Cultural Român de la Paris  organizează nu doar multe  evenimente din cadrul Sezonului, 1 decembrie 2018-14 iulie 2019, ci şi cele care vor marca în Franţa preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene (1 Preleditianuarie 2019-30 iunie 2019).

La manifestările de deschidere a Sezonului a participat, în aceste zile, şi Liliana Ţuroiu (foto), preşedintele Institutului Cultural Român, alături de înalte oficialităţi:preşedintele Emmanuel Macron, preşedintele  Klaus Iohannis, Adrian Cioroianu, ambasador UNESCO

„Traversăm, laolaltă cu întreaga lume, o epocă în care lucruri care păreau cucerite durabil se vădesc mai fragile decât scontam. Este cu atât mai mult momentul să ne exprimăm cu limpezime şi răspicat valorile. Aşa cum se prefigurează, după lunile de muncă asiduă depusă împreună, Sezonul va fi un prilej de reafirmare a acestor valori”, susţine preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu.


„Pentru Institutul Cultural Român, participarea la acest program major este o experienţă din care iese cu certitudine îmbogăţit - după cum sperăm că şi Sezonul a avut de câştigat din contribuţia pe care am fost în măsură s-o aducem. Noi suntem implicaţi, în următorii doi ani, în patru proiecte de anvergură. Avem de răspuns, în aceşti doi ani, unui ansamblu de provocări pe cât de onorante, pe atât de responsabilizatoare: Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, cu un program de evenimente culturale asociate, în care ICR este implicat; EUROPALIA 2019, unde România este ţară invitată, iar ICR principal partener din partea română marcarea, în acest an, a Centenarului Marii Uniri, moment care coincide, de altfel, cu debutul Sezonului România - Franţa. Un tur de forţă instituţională, aşadar, şi o perioadă pe cât de solicitantă pe atât de promiţătoare”, subliniază preşedintele ICR.

În cadrul Sezonului care tocmai a demarat, activitatea Institutului Cultural Român de la Paris continuă cu evenimente care au loc aproape zilnic, acoperind o variată paletă culturală: joi, 28 noiembrie, a fost inaugurată la Galeria Oudin retrospectiva operei artistului plastic Christian Paraschiv, "Nomos".

Duminică, 2 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, ICR Paris organizează la Ambasada României în Franţa, concertul "Rapsodia română la Paris", care încheie semnificativ turneul Festivalului SoNoRo din acest an.

Vor urma, la Galeria Macadam a ICR Paris, vernisajul expoziţiei Wandei Mihuleac, "După Cădere/Bucureşti-Paris", în 4 decembrie şi cel al expoziţiei „Mituri europene”, a pictorului Gh. I. Anghel, în 18 decembrie; concertul Oedip Redux, la Opera din Lyon, în 5 decembrie, cu Lucian Ban şi Mat Maneri, ca şi Intâlnirile muzicale cu Gautier Capuçon, un concert extraordinar având ca invitaţi de excepţie pe ES Doamna Michèle Ramis, ambasadoarea Franţei în România şi Gautier Capuçon, directorul artistic al Clasei de Excelenţă pentru Violoncel a Fundaţiei Louis Vuitton, ca şi violonceliştii români Andrei Kivu şi Cornelius Zirbo.

FOTO (dreapta): Liliana Ţuroiu, preşedintele ICR, alături de Gabriela Dancău. ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar. al României în Regatul Spaniei şi Pierre Buhler, preşedintele Institutului Francez Paris

Un program inedit în cadrul Sezonului este propus de ICR Paris pentru descoperirea literaturii române contemporane de către un public mai larg. Programul "Literatură română, lecturi pariziene", federează pentru prima oară, la iniţiativa ICR Paris, toate catedrele de limba română din capitala Franţei (Universitatea Sorbonne Nouvelle - Paris 3, INALCO - Institutul Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale şi cursurile de limba română de la ICR Paris), care organizează 11 lecturi din şi cu invitaţi autori români, care vor fi găzduite de biblioteci pariziene şi din zona metropolitiană. Acest program va debuta la Sorbona, biblioteca din Montreuil şi biblioteca Buffon din Paris, în 6,7 şi 14 decembrie, avându-i ca invitaţi pe Florina Ilis şi Matei Vişniec.

Panorama filmului românesc de la Paris (13-16 decembrie) a fost aleasă ca eveniment-far al Sezonului şi este organizat în exclusivitate de ICR Paris, fiind în acelaşi timp şi singura prezentare a cinematografiei româneşti recente. 12 proiecţii cu cele mai importante produse ale ultimului an, dintre care 10 premiere sau avanpremiere franceze, sunt dovada unei producţii cinematografice ajunse la maturitate care nu încetează să surprindă, din anii 2000 încoace, specialiştii şi publicul deopotrivă. Vor fi proiectate la cinematograful parizian Reflet Médicis, în deschiderea Panoramei, Un pas în urma serafimilor, nouă premii Gopo, în prezenţa realizatorului Daniel Sandu şi a actorului Vlad Ivanov, şi în închidere Moromeţii 2, în premiera internaţională, în prezenţa regizorului Stere Gulea şi a actorului Horaţiu Mălăele. Panorama va mai prezenta ultimele filme ale lui Radu Jude, Corneliu Porumboiu şi Marta Bergman...

Sezonul România-Franţa 2019 este organizat de următoarele instituţii:

Din partea României: Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Turismului, Ministerul Cercetării şi Inovării, Ministerul Educaţiei, Ministerul Economiei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ambasada României în Franţa şi Institutul Cultural Român.

Comisar general: Andrei Ţărnea

Din partea Franţei: Institutul Francez cu sprijinul Ministerului pentru Europa şi Afaceri Externe, Ministerului Culturii, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului pentru Învăţământ Superior, Cercetare şi Inovare, Ministerului Tranziţiei Ecologice şi Solidarităţii, Ministerului Sportului, al Ambasadei Franţei în România, al reţelei filialelor Institutului Francez din România şi al Alianţelor franceze.

Comisar general: Jean-Jacques Garnier

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară