Panait Istrati şi sinuciderea

La 3 ianuarie 1921, Istrati plănuia să-şi pună capăt zilelor. Încercarea nereuşită l-a apropiat de Romain Rolland, care avea să-l ajute în carieră. „Am suferit prea mult pentru o iluzie de neiertat, ca să nu mă pedepsesc cu moartea“, scria Istrati în epistola găsită în buzunarul său, după tentativa de sinucidere.

Născut Gherasim Istrate (mai târziu schimbându-şi numele în Panait Istrati), în 1884, în Brăila, fiu nelegitim al spălătoresei Joiţa Istrate şi al unui contrabandist grec, scriitorul a avut parte de o viaţă tumultuoasă. Deoarece tatăl său l-a abandonat la vârsta de 9 luni, Panait Istrati a fost crescut doar de mamă şi de doi unchi, Anghel şi Dumitru.

Scriitorul vagabond

De mic, Istrati a făcut tot felul de munci pentru a-şi câştiga existenţa. A fost ucenic al unui cârciumar, al unui patiser şi al unui vânzător ambulant, iar apoi a lucrat ca zugrav. A mai muncit ca salahor la o pescărie şi la o fabrică de frânghii şi ca hamal în port, la Giurgiu. În 1904, s-a angajat la Bucureşti ca agent într-un birou de plasare, de unde s-a inspirat mai târziu pentru romanul „Biroul de plasare". A fost arestat în 1905 pentru participarea la o manifestaţie de solidaritate cu revoluţia rusă.

În 1907, Panait Istrati a încercat pentru prima oară să ajungă clandestin în Franţa. A hoinărit prin Napoli, Damasc, Cairo, Paris şi Lausanne. În „Cum am devenit scriitor", Istrati îşi exprima ataşamentul faţă de locurile prin care a hoinărit.

Suferind de o formă de tuberculoză, scriitorul a fost internat în Sanatoriul Sylvanne-sur-Lausanne, unde l-a cunoscut pe ziaristul Josue Jehouda. Jurnalistul i-a recomandat să citească scrierile lui Romain Rolland, omul care, deşi Istrati nu avea cum să ştie încă, urma să joace un rol capital în viaţa lui.

Istrati s-a decis să compună o scrisoare în care îi mărturisea lui Romain Rolland faptul că scriitorul francez era singurul care-l putea salva: „Un om în pragul morţii vă roagă să-i ascultaţi spovedania". În finalul epistolei, Istrati scria „Dumneavoastră mă puteţi salva. Mă veţi salva". Totuşi, scrisoarea i-a fost returnată, deoarece Rolland plecase deja de la acea adresă.

Ajuns la Nisa, Istrati nu şi-a mai găsit de lucru. A trăit singur, în sărăcie, până când s-a decis să-şi ia viaţa. La 1 ianuarie 1921, a scris confesiunea „Ultime cuvinte", în care se plângea de „lunga şi dureroasa istorie a martiriului omenesc". Pe 3 ianuarie, în Parcul Albert, a încercat să-şi taie beregata cu un brici. După ce a fost internat în Spitalul Saint-Roch, poliţia a găsit în buzunarul său atât scrisoarea pe care a vrut să i-o trimită lui Rolland, cât şi „Ultime cuvinte". Cele două scrieri au fost preluate de un jurnalist de la ziarul „L'Humanité", care l-a convins pe Romain Rolland să-i răspundă lui Istrati.

Scriitorul francez i-a răspuns lui Istrati şi l-a convins să-şi scrie opera. Astfel, în 1922, Panait Istrati şi-a publicat primele povestiri în limba franceză, printre care se numără şi „Chira Chiralina", textul care avea să apară în revista „Europe", cu o prefaţă scrisă de Romain Rolland.