Ortodocşii şi greco-catolicii sărbătoresc astăzi Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor

Denumirea sărbătorii pascale provine din ebraică, respectiv de la  „Pesah“ al vechilor iudei, care înseamnă  „trecere“ şi a avut, de-a lungul timpului, mai multe semnificaţii.

Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă,  iar mai apoi, trecerea poporului israelian din robia egipteană la libertate.

Astfel, sărbătoarea pascală a continuat să reprezinte, pentru fiecare om în parte şi pentru întreaga omenire, o trecere, atât de la moarte la viaţă, cât şi din starea de păcat la eliberarea iertării.

De-a lungul timpului, oamenii au marcat diferit Învierea Domnului, deşi principiile de bază au rămas neschimbate. 

Pentru creştinii primelor secole, evenimentul era petrecut în biserici, marcat de rugăciuni. În cursul ceremoniei avea loc botezul catehumenilor,  iar momentul Învierii era întâmpinat cu imnuri de bucurie, cu săvârşirea Sfintei Jertfe şi cu lumini nenumărate, semn al bucuriei şi luminării duhovniceşti.

Cei care primiseră botezul chiar în acea noapte îşi puneau apoi haine albe şi purtau făclii luminoase, penitenţii erau reprimiţi în comunitate, împăraţii graţiau prizonieri şi se făceau fapte de milostenie.

Sărbătoarea se prelungea o săptămână întreagă, iar Sfânta Liturghie era săvârşită zilnic, timp în care toţi credincioşii se împărtăşeau cu Sfintele Taine ale lui Hristos. Era interzisă participarea creştinilor la spectacolele, jocurile şi petrecerile păgâne.

Data la care se celebrează Învierea Domnului depinde de două fenomene astronomice, dintre care unul este echinocţiul de primăvară, care cade întotdeauna pe 21 martie, iar altul, cu dată schimbătoare, are legătură cu mişcarea de rotaţie a lunii în jurul Pământului . Astfel, Paştele este sărbătorit întotdeauna în prima duminică după luna plină de după echinocţiu.

Din anul 1924, creştinătatea s-a împărţit în privinţa datei la care este sărbătorită Învierea: Bisericile rămase la calendarul vechi, neîndreptat (iulian), au continuat să îl serbeze după Pascalia veche, pe când Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au sărbătorit câţiva ani (între 1924 şi 1927) Paştele pe stilul nou.

 Ca să se înlăture însă dezacordul acesta dintre diferitele Biserici ortodoxe şi pentru a se stabili o uniformitate în întreaga Ortodoxie, Bisericile care au adoptat calendarul îndreptat au stabilit (din 1927), prin consens general, ca Paştele să fie serbat în toată creştinătatea ortodoxă după Pascalia stilului vechi.