Onoruri militare, dar puţini oameni la înmormântarea Malvinei Urşianu

La Cimitirul Bellu a avut loc în această după-amiază înmormântarea regizoarei Malvina Urşianu, una dintre cele mai cunoscute cineaste din România, care a decedat în noaptea de 5 spre 6 august, la vârsta de 88 de ani. Familia şi câţiva foşti colegi au fost prezenţi la Cimitirul Bellu, unde regizoarea şi scenarista a fost înmormântată cu onoruri militare.

Foarte puţini admiratori şi colegi ai Malvinei Urşianu s-au încumetat în această zi toridă de sâmbătă să se avânte până la biserica de la Cimitirul Bellu, unde, la ora 13.00 a început slujba de înmormântare, în prezenţa câtorva membri ai familiei. În timpul slujbei s-au mai adunat câţiva foşti colegi cu buchete de flori şi jerbe, printre ei regizorul Laurenţiu Damian, preşedintele Uniunii Cineaştilor din România, care a amintit că Malvina Urşianu a fost unul dintre cei mai importanţi creatori de film de la noi, un artist care a avut curajul să înfrunte regimul comunist, care a vorbit despre condiţia femeii în creaţia ei şi care, cu „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, a impus în cinematografia românească filmul istoric-filosofic. Laurenţiu Damian a fost printre puţinii care au condus-o pe Malvina Urşianu pe ultimul drum. Actriţa Tamara Creţulescu, precum şi criticul Manuela Cernat, au fost, de asemenea, prezente în această după-amiază la Cimitirul Bellu.

În afara bisericii, atmosfera era departe de ceea ce ar fi meritat, cu siguranţă, una dintre cele mai importante femei regizor din cinematografia noastră, creatoarea filmelor „Figuranţii”, „Gioconda fără surâs”, „Trecătoarele iubiri” şi „O lumină la etajul 10”, care a lucrat cu actori celebri, printre care Gina Patrichi, Gheorghe Dinică, Mariana Buruiană, Georghe Motoi, George Constantin, Gheorghe Cozorici sau Mircea Diaconu. Cât timp a durat slujba de înmormântare, în afara bisericii, în timp ce militarii care aşteptau să-i prezinte onorul, câteva bătrâne stăteau pe o bancă la umbră şi depănau amintiri... Dar nu, nu despre Malvina Urşianu şi nici despre filmele ei, ci despre tinereţea personală şi despre gineri, nurori şi oale de mâncare... În rest, aproape nimeni. O doamnă în vârstă, cu pălărie de soare a intrat la un moment dat în biserică, a mers spre sicriul şi crucea din centru, după care s-a întors nedumerită întrebând dacă ştim unde este înmormântarea doamnei Malvina Urşianu... Pe urmă s-a dumerit că se afla la locul potrivit.

Malvina Urşianu s-a retras din activitate în 2003, când i s-a decernat Premiul Special al Juriului la Gala Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pentru filmul „Ce lume veselă”, după ce în anul 2000, preşedintele Emil Constantinescu o decorase cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „pentru realizări artistice remarcabile şi pentru promovarea culturii”. De atunci, a rămas departe de lumina reflectoarelor, iar după-amiaza acestei zile de 8 august a arătat-o din. După o slujbă de aproape o oră, sicriul Malvinei Urşianu, purtat de ofiţeri, a plecat pe una dintre aleile cimitirului, urmat de cei câţiva oameni care au fost de faţă. Înaintea lui, o fotografie cu chipul regizoarei care a înfruntat regimul comunist, care a fost arestată şi închisă şi a cărei activitate a fost interzisă timp de opt ani.

Malvina Urşianu s-a născut la 19 iunie 1927, în comuna Guşoieni, în judeţul Vâlcea, într-o familie boierească. A studiat apoi Istoria Artelor la Institutul de muzeografie, paleografie si biblioteconomie de la Arhivele Statului şi a urmat cursul experimental de cinematografie susţinut de regizorul, scenaristul şi actorul Jean Georgescu. Primul film regizat de ea a fost „Bijuterii de familie” (1957), inspirat din nuvela lui Petru Dumitriu, dar în timpul filmărilor a fost oprită, iar povestea s-a repetat curând cu  „Vânt de martie”, tot după o nuvelă a lui Petru Dumitriu.

În 1958 i s-a înscenat un proces de demascare şi a fost acuzată de sabotaj ideologic şi de sfidare a regimului comunist, a fost arestată, iar opt ani a avut interdicţie în cinematografie.

Între 1968 şi 1987 a realizat opt filme: „Gioconda fără surâs”, „Serata”, „Trecătoarele iubiri”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, „Liniştea din adâncuri”, „Pe malul stâng al Dunării  albastre”, „O lumină la etajul zece” şi „Figuranţii”, pentru care a scris şi scenariile.

A urmat o altă pauză de opt ani şi a revenit după Revoluţie, în 1995, cu filmul de televiziune „Aici nu mai locuieşte nimeni”. În 2003, i-a apărut ultima creaţie, intitulată „Ce lume veselă”. A fost titlul cu care Malvina Urşianu şi-a luat la revedere de la cinematografia românească.