Obiectele de artă confiscate de nazişti se întorc la proprietari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colecţia de obiecte de artă aflate în prezent la Muzeul de Istorie din Berlin, care au fost confiscate de nazişti, vor fi returnate celor cărora le-au aparţinut, a hotărât ieri Curtea Federală de Justiţie

Colecţia cuprinde 38 de postere reclamă pentru produse, dar şi filme, şi este în prezent expusă în muzeul de istorie din Berlin, informează Reuters.

Conform judecătorilor Curţii Federale de Justiţie, cea mai înaltă autoritate legală, a păstra arta confiscată echivalează cu perpetuarea crimelor nazismului.

„Muzeul de Istorie Germană şi fundaţia muzeului acceptă, bineînţeles, decizia Curţii Federale de Justiţie. Acum suntem siguri de ce trebuie să facem şi vom iniţia dialog cu domnul Sachs pentru a clarifica problematica proprietăţii", a declarat Rudolf Trabold, purtătorul de cuvânt al muzeului de istorie Berlin.

Obiectele de artă ce fac obiectul deciziei judecătorilor sunt de fapt postere rare ce au fost furate în 1938 de la colecţionarul evreu Hans Sachs (foto). În anii '30, Sachs a strâns o impresionantă colecţie de 12 mii de postere, toate găzduite într-un muzeu privat din Berlin. Până în anii '60, colecţia a dispărut, iar o parte dintre ele au fost găsite în germania comunistă.

Urmaşul lui Hans, Peter Sachs a cerut în instanţă restituirea colecţiei de artă, dar muzeul a refuzat pe motiv că s-ar fi plătit proprietarului o compensaţie. De această dată, însă, decizia curţii federale este definitivă, iar colecţia se va întoarce în posesia familiei Sachs.

Mai multe pentru tine:
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025: Cele mai mari reduceri la jucării pe Noriel
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”