O stenogramă de partid, devenită spectacol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, mâine şi poimâine, de ora 19.00, se joacă spectacolul "X mm din Y km" în regia Gianinei Cărbunariu, în trei reprezentații speciale, cu intrare liberă, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă Contemporană din București. Reprezentațiile vor fi urmate de discuții cu publicul.

Spectacolul "X mm din Y km" a avut premiera pe 18 noiembrie 2011, în cadrul Festivalului Temps d'Images de la Cluj și a atras atenția internațională încă din primul moment, iar în martie, spectacolul s-a bucurat de o primire foarte călduroasă în Polonia, unde a fost prezentat în mini-stagiunea românească organizată de Institutul Cultural Român din Varșovia. Din distribuţia spectacolului fac parte Toma Dănilă, Paula Gherghe, Mădălina Ghițescu şi Rolando Matsangos.

"Deși respectă multe din regulile dramatice de bază, scenariul spectacolului nu are un autor în sensul clasic al cuvîntului. Cele 10 pagini de text sînt doar cîțiva milimetri dintr-un scenariu aparținînd unor «opere complete» kilometrice. Personajele sînt oameni reali, contemporani cu noi, iar orice asemănare nu este deloc întîmplătoare. Stenograma discuției ce a avut loc în 1985 la sediul Comitetul Municipal al Partidului Comunist din București face parte din dosarul de urmărire al scriitorului dizident Dorin Tudoran, publicat de acesta cu titlul «Eu, fiul lor. Dosar de Securitate»". Deși ţine de dramaturgia unei alte epoci, replicile din stenogramă sună de parcă discuţia ar avea loc astăzi. Lipsa de solidaritate, aroganța puterii faţă de cetăţeni, normalitatea privită ca nebunie și ca excepție de la regula pasivității și schizofreniei cotidiene sînt şi teme ale societăţii româneşti de astăzi.", spune Gianina Cărbunariu.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete