În această seară, va fi reprezentat la Opera Naţionala Bucureşti, de la ora 18.30, spectacolul de operă "O scrisoare pierdută", compoziţie a lui Dan Dediu.  În rolul lui Caţavencu este tânărul tenor Andrei Lazăr.

Opera „O scrisoare pierdută” de Dan Dediu şi Ştefan Neagrău a avut premiera absolută la Opera Naţională Bucureşti în anul 2012 şi este o transpunere în genul teatrului liric a celebrei piese omonime de I.L. Caragiale. Compusă cu mijloace moderne, cu un libret adaptat care nu afectează acţiunea şi limbajul specific dramaturgului, opera redă intenţiile din comedia lui Caragiale.

Compozitorul Dan Dediu: O poveste cu zevzeci şi zombies

„Mi-a luat mult timp să reuşesc conectarea la lumea lui Caragiale. După primirea libretului de la Ştefan Neagrău a durat cam un an până ce am reuşit să găsesc ştecherul potrivit care să intre în priza atât de specială a „scrisorii pierdute”.

Declicul s-a întâmplat în cel mai prozaic mod: eram pierdut în traficul bucureştean şi ascultam Radio România Muzical, care transmitea aranjamente după tango-uri de Gardel şi Piazzolla. Atunci am exclamat: ăsta e Tipătescu! Restul a venit aproape de la sine: Trahanache, uns cu alifiile ritmurilor şi inflexiunilor melodice balcanice; Caţavencu, versatil şi alunecos într-un    registru ce trece de la horă lungă şi romanţă la habaneră şi french can-can; Farfuridi, cu dublura sa în palimpsest Brânzovenescu, pendulând între bossa nova şi peşrev turcesc;

Cetăţeanul turmentat, luând în piept talazurile fanfarei moldoveneşti; Pristanda, fante de cartier cu năduf de musical hollywoodian; Dandanache, un OZN politic arhetipal muiat în sos de vin folcloric, cu un iz suspect de manea, dar cu pretenţii şi reuşită de simfonie; Mulţimea – o oaste de zevzeci chiuind şi chefuind de zor. Şi, bineînţeles, Zoe: platoşă mândră de bolero, ascunzând însă o oază de omenesc, de iubire şi suferinţă sub chipul unui vals trist”, spune Dan Dediu.

Ştefan Neagrău: MITITELU’ PĂCII sau Românul, între sfâşiere şi-mpăcare

„Peste ocean, la amerindieni, pacea se consfinţeşte prin fumarea pipei păcii de către foştii    inamici. În spaţiul mioritic, chiar şi conflictele cele mai tăioase îşi pot găsi rezolvarea la un mic şi-o bere. Personajele Scrisorii pierdute, asemenea partidelor politice, sunt gata să se sfâşie, să-şi spargă capetele. Conflictele par definitive, rod al verticalităţii, al intransigenţei morale sau ideologice. Definitive? La români? Când “enteresele” o cer, nimic nu e definitiv.”

Tiberiu Soare declara:

„Despre Caragiale „al nostru” s-au scris şi vorbit multe, însă eu vreau să vă spun câte ceva despre Caragiale “al meu”: Caragiale al meu era convins că arta este un antidot pentru prostie şi nu ar trebui sub niciun chip să fie transformată în vehiculul acesteia.”

Viorica Petrovici despre „O scrisoare pierdută”:

„Nu am văzut nicio pictură inspirată din lumea lui Caragiale, doar multe schiţe sau caricaturi. Aşa am ajuns la concluzia că va trebui să creez o lume în alb–negru şi cu nuanţele respective. Culoarea devine caricatură în acest context, personajele, acea mână de oameni, aşa-zişii politicieni sau, „mai academic”, mafioţi, manevraţi de capriciile singurei „dame” din piesa lui Caragiale, Zoe.”

O scrisoare pierdută

Dan Dediu

Libretul Ştefan Neagrău după piesa omonimă a lui Ion Luca Caragiale. Operă în două acte şi un prolog

Dirijor Tiberiu Soare

Regie Ştefan Neagrău

Asistent de regie:Cătălin Voineag

Scenografie:Viorica Petrovici

Lighting designCornel Dume

Asistent decor Tiberiu Hristu

Maestru de cor Daniel Jinga

Coregrafie şi mişcare scenică Florica Stănescu

Distribuţie 5 martie 2017:

Tipătescu:
Ştefan Popov
Caţavencu:
Andrei Lazăr
Pristanda:
Iustinian Zetea
Trahanache:
Valentin Racoveanu
Zoe Trahanache:
Simonida Luţescu
Farfuridi:
Daniel Filipescu
Brânzovenescu:
Daniel Pop
Cetăţeanul turmentat:
Liviu Indricău
Agamiţă Dandanache:
Răzvan Georgescu – invitat Filarmonica George Enescu