O poveste de iubire romantică, la Ateneu, cu tenorul Vladimir Deveselu şi pianista Verona Maier
0Filarmonica „George Enescu“ vă inivită sâmbătă, de la 19.00, la o seară de lied, avându-i ca protagonişti pe Vladimir Deveselu şi pe pianista Verona Maier.
Text de Mihai Cojocaru
Vladimir Deveselu şi-a început cariera solistică vocală în 1970. Între 1968 şi 1975 a lucrat ca muzicolog la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române. După 1983, activitatea concertistică devine prioritară, în cadrul Filarmonicii „George Enescu“, la radio şi televiziune. În 1990, imediat după revoluţie, este numit director artistic la Opera Naţională din Bucureşti. În 1992 revine la Filarmonică, în calitate de consultant artistic, continuând activitatea solistică. A avut o contribuţie importantă la promovarea creaţiei româneşti contemporane de operă, mulţi compozitori au scris lucrări cu roluri ce i-au fost dedicate: Eumenidele, Agamemnon de Aurel Stroe, Telegrame, Temă cu variaţiuni, Praznicul calicilor de Anatol Vieru, Arşiţa de Nicolae Brînduş, Rivuluţia de Adrian Iorgulescu. A participat la patru ediţii ale Festivalului Internaţional „George Enescu“, făcând parte din distribuţia operei Oedipe în 1998 şi 2001, sub bagheta dirijorilor Lawrence Foster şi Cristian Mandeal. A efectuat turnee de concerte în Bulgaria, Slovacia, Austria, Germania, Italia, Franţa, Belgia, Olanda, Spania, SUA (Carnegie Hall, New York - 1993), Elveţia. În anii 1999-2000 a fost director general în Ministerul Culturii, revenind în 2001 la Filarmonică, unde activează şi în prezent. În 2001 a fost membru în juriul secţiei Cânt la Jocurile Francofoniei de la Ottawa. Este Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei (2000).
Verona Maier este profesor universitar doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Debutul său concertistic, din 1970, a deschis drumul a numeroase concerte şi recitaluri care au avut loc pe scene din Italia, Elveţia, Franţa, Grecia, Ungaria, Germania, Slovacia, Austria, Spania, Portugalia, Danemarca, Polonia, Suedia, Anglia şi Cehia, precum şi al participării la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale. A realizat înregistrări şi a participat la numeroase emisiuni pentru radio şi televiziune. Este prezentă pe şapte CD-uri realizate în ţară şi în străinătate. A fost solicitată de mai mulţi regizori, pentru a asigura consultanţa de specialitate la muzica mai multor filme pentru marele sau micul ecran: Moara lui Călifar (Şerban Marinescu, 1986), O vară de neuitat (Lucian Pintilie, 1994), Craii de Curtea Veche (Mircea Veroiu, 1996), Scrisorile prietenului (Mircea Veroiu, 1997). În 2004 a fost distinsă de către Preşedinţia României cu medalia „Meritul cultural” - clasa I.
Programul cuprinde două dintre cele mai cunoscute şi apreciate cicluri de lieduri romantice: Dragoste de poet de Robert Schumann şi Patru cântece serioase de Johannes Brahms. Schumann compune pe versuri de Heinrich Heine, la 30 de ani, despre iubirea neîmplinită a poetului, pe care nu o poate depăşi decât prin resemnare. În viaţa reală, în acelaşi an, 1840, în care realiza în doar câteva zile toate cele 16 lieduri, compozitorul reuşea să se căsătorească cu marea sa iubire, Clara Wieck, după 5 ani de speranţe aprinse şi iar năruite. În liedurile lui Brahms, în schimb, îl întâlnim pe omul aflat la sfârşitul vieţii, care reflectează asupra iubirii şi a naturii trecătoare a existenţei cu ajutorul unor texte alese din Vechiul şi Noul Testament. Firul ascuns, care leagă cele două creaţii, este aceeaşi femeie, Clara Wieck, iubirea nemărturisită şi prietena de-o viaţă a lui Brahms, aflată pe patul de moarte în 1896, când cele Patru cântece serioase erau interpretate în primă audiţie.