O lume fără cărţi

Nu doar tinerii care locuiesc în cartierul meu, dar şi părinţii lor par a se fi dispensat de odinioară nelipsitul raft de cărţi.

Nu mai demult decât cu două săptămâni în urmă, „Adevărul" publica un reportaj despre doi tineri care şi-au redecorat, într-o manieră modernă, apartamentul dintr-un bloc de lângă Cişmigiu. Au făcut-o cu gust, profesionist, deşi e vorba de un apartament obişnuit, nici prea mare, nici prea mic. Ceva lipsea totuşi: o bibliotecă sau niscaiva rafturi de cărţi. Sunt preocupat de oarece vreme de această lipsă, devenită aproape generală.

Acum câţiva ani, mă plimbam seara pe străzile dintre şoseaua Olteniţei şi şoseaua Giurgiului, în al căror unghi ascuţit locuiam, împingând căruciorul fetei mele în vârstă de un an sau doi, şi priveam pe ferestrele apartamentelor luminate de la primele etaje ale blocurilor sau ale caselor vechi rămase în picioare, în căutarea unor rafturi de cărţi. Mă credeţi ori nu, extrem de rar mi-a fost dat să descopăr unul. Cel mult, zăream un bufet pe care se aflau, pe lângă bibelouri, câteva cărţi, ale căror cotoare nu erau recognoscibile. Nu lipsea, în schimb, de nicăieri televizorul.

Mă gândeam, cu tristeţe, la nechezolul care înlocuia cafeaua în anii trecutului regim: televizorul reprezenta pentru mine în anii aceia un înlocuitor nefericit al cărţii, tot aşa cum consider astăzi computerul. Nu puteam să-mi scot din minte un serial care a avut mare succes cam tot atunci, „Star Trek", în care acţiunea se petrece pe o navă extraterestră a viitorului, dotată cu cele mai sofisticate echipamente, dar în care nu există nici o singură carte.

Competiţia cu internetul

Ce fel de lume este aceasta, mă întrebam şi mă întreb, din care cărţile au dispărut? Şi cum vor arăta generaţiile de mâine care s-au format într-o lume fără cărţi? Întrebarea din urmă poate fi suspectată chiar de optimism: dispariţia cărţii din viaţa noastră de zi cu zi datează deja de o bună bucată de vreme. Nu doar tinerii care locuiesc în cartierul meu, dar şi părinţii lor par a se fi dispensat de odinioară nelipsitul raft de cărţi. Nu mă refer numaidecât la modul în care îşi culeg mulţi dintre contemporanii noştri cultura, şi anume de pe internet, frecventând Wikipedia, între alte site-uri deopotrivă de nefrecventabile. E şi aceasta o problemă, dar măcar atât pot să-i conced internetului, să fie, adică, sursă de informaţii brute.

Cultura, care e prin definiţie netă, nu are însă cu internetul decât o legătură superficială. Şi nu mă refer nici chiar la suportul, cum se spune, al cărţii. El poate fi hârtia sau un circuit electronic. Pe mine mă preocupă soarta cărţii indiferent de cum arată ea. Deşi, fireşte, nu pot să nu mă gândesc la avantajele sau dezavantajele unui tip sau altul de suport. Am să le evoc ceva mai departe. Deocamdată aş vrea să mai spun două vorbe despre dispariţia cărţii din casele noastre. Ea lasă un gol de care nu vom întârzia să ne dăm seama, dacă nu cumva, cum sugeram mai sus, am început deja s-o facem.

Consecinţe nefaste

Nu cred că exagerez când îndrăznesc să văd în multe dintre fenomenele negative din societatea actuală, inclusiv din mass-media, o urmare directă şi clară a scăderii apetitului pentru lectură. Nivelul intelectual al internauţilor şi bloggerilor este sub cotele apelor Dunării din acest an de secetă. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Am prieteni, intelectuali adevăraţi, care practică scrisul de felul acesta. Nivelul mijlociu ţine însă de cea mai crasă incultură. Nu doar literară, cum m-aţi putea bănui că insinuez, ci generală: istorică, politică, juridică, economică, morală, religioasă, ştiinţifică. N-ai carte, n-ai parte, zicea proverbul. Cartea înseamnă şcoală. Şi chiar dacă astăzi şcoala nu mai este ce ar trebui să fie, eu sunt convins că, într-o lume din ce în ce mai complexă, ca a noastră, şcoala va trebui să-şi regăsească rostul. Şi, implicit, cartea. Inculţii se vor găsi, mai devreme sau mai târziu, în şomaj, fiindcă cine nu va avea carte, în lumea de mâine, nu va avea parte. Nava interplanetară din „Star Trek"-ul real de mâine nu va putea fi pilotată de neştiutori de carte.

Revin pe scurt la suportul cărţii: sunt de părerea lui Umberto Eco şi a celor care, ca el, se îndoiesc de biruinţa electronicii asupra hârtiei. Am un argument personal, chiar dacă nu, desigur, singular: nu-mi mai pot asculta benzile, discurile şi casetele muzicale din urmă nu cu mulţi ani, fiindcă, după cum ştie toată lumea, magnetofoanele, patefoanele şi casetofoanele secolului XX nu mai au piese de schimb. Nu vreau ca evoluţia tehnologiei cărţii electronice să mă priveze în anii ce vin de accesul la cărţile mele.

"Ce fel de lume este aceasta, mă întrebam şi mă întreb, din care cărţile au dispărut? Şi cum vor arăta generaţiile de mâine care s-au format într-o lume fără cărţi?"

"Inculţii se vor găsi, mai devreme sau mai târziu, în şomaj, fiindcă cine nu va avea carte, în lumea de mâine, nu va avea parte."