„Noii infractori” - premieră la TNB, în prezenţa autoarei din Israel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Virginia Mirea şi Daniel Badale, în „Noii infractori”                            FOTO: Florin Ghioca / TNB

Teatrul Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti a pregătit o nouă premieră la Sala Mare, de data aceasta o comedie contemporană israeliană, în regia neobositului Ion Caramitru.

„Noii infractori” este o piesă scrisă de Edna Mazia, „prima doamnă a teatrului israelian” şi are la bază o poveste cu tâlc despre tentaţia banului, câştiguri facile pe căi nu tocmai ortodoxe, riscante manevre de supravieţuire şi apăsătoarea rutină a grijilor casnice.

Edna Mazia s-a remarcat mai întâi ca scenarist, apoi ca dramaturg şi regizor de teatru, a urmat studii de filosofie şi de teatru, iar cariera i-a fost încununată de recunoaşterea publicului şi de cea a criticii de specialitate. Dintre numeroasele ei piese de teatru, cele care s-au bucurat de o deosebită apreciere au fost „Povestea unei familii” - răsplătită, în 1997, cu Premiul Meir Margalit (după numele unui faimos actor israelian din secolul al XX-lea) şi cu Premiul Lea Goldberg, ca numai după doi ani, pentru „Rebelii”, scriitoarea să fie declarată Dramaturgul anului 1998-1999, recunoaştere dublată de un nou Premiu Meir Margalit. În România, cea mai cunoscută montare a unei piese de Edna Mazia este cea din 2011, “Jocuri în curtea din spate”,  examenul de debut al regizorului Bobi Pricop, preluat de Teatrul Act.

Cu ”Noii infractori”, autoarea, care a fost şi regizor pentru această piesă jucată cu mult succes de Teatrul Cameri din Israel, ne oferă o comedie de frapantă actualitate, balansând între râs şi lacrimă, despre o familie care speră să-şi regăsească bunăstarea pierdută. Este povestea unei femei simple şi modeste, care ajunsă într-o situaţie financiară precară alege să găzduiască un bordel în propria casă pentru a „rotunji” veniturile tot mai mici ale familiei. O comedie amară, rezervată exclusiv adulţilor, cu partituri generoase şi actori extraordinari, o distribuţie de cinci stele pe scena mare a Naţionalului bucureştean.

Savuroasele situaţii şi personajele ce le declanşează sunt aduse în scenă de actorii: Virginia Mirea – invitată să se alăture trupei TNB odată cu acest rol, Alexandrina Halic, Andrei Finţi, Daniel Badale, Silviu Biriş, Afrodita Androne, Teodora Mareş, Ileana Olteanu, Aylin Cadîr/Diana Sar, Cosmina Olariu, George Piştereanu, Mihai Verbiţchi şi Alexandru Hasnaş.

La premiera care are loc pe 7 martie la Sala Mare a TNB va fi prezentă şi autoarea textului, Edna Mazia (foto sus), alături de Sandra Sade, care a interpretat rolul principal din „Noii infractori” în Israel, de altfel o actriţă de origine română.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”