Nicolae Breban, în autobiografia „Viaţa mea“: „Totul este însă subjugat de exorbitanta voinţă de a crea“

Spre deosebire de „Sensul vieţii“, jurnalul scris de Nicolae Breban în perioada 2003-2007, recenta monografie „Viaţa mea“, publicată de Editura Polirom, este mult mai epică, evocând şi totodată analizând evenimente-cheie din existenţa marelui romancier.

Volumul "Viaţa mea", autobiografia lui Nicolae Breban, care a împlinit 83 de ani pe 1 februarie,  este organizată tematic, criteriul cronologic nefiind încăpător: copilăria, adolescenţa, descoperirea primelor pulsiuni creative, prietenia, viaţa literară, cariera, aventura politică, femeia, exilul, tatăl fac materia unor capitole separate.  Volumul "Viaţa mea" este publicat de Editura Polirom.

„Totul este însă subjugat de exorbitanta voinţă de a crea – care dă coerenţă şi sens existenţei lui Nicolae Breban. De aceea, Viaţa mea nu este doar reconstituirea unei biografii excepţionale, ci şi verificarea unei structuri, a unei «trăiri-tip care revine mereu», formulă prin care Nietzsche, invocat adesea de scriitor, definea caracterul. Mai mult ca niciodată, Nicolae Breban este dispus să meargă până la capăt, scormonind în trecut cu luciditate şi spirit critic, dar şi cu nostalgie şi patetism; martor al epocii pe care a traversat-o şi al propriei existenţe, el este însă şi un personaj viu, fabulos, extravagant, imprevizibil, capabil de uluitoare contradicţii, din seria memorabilelor personaje proiectate ficţional în atâtea romane.

Viaţa lui Nicolae Breban se confundă, în mai mare măsură decât a oricărui alt scriitor român, cu monumentala sa operă”, spune Bogdan Creţu.

Fragment 

„Da, e adevărat şi nimeni din preajma mea n-a bănuit vreodată, în unele momente ale mele, de zi sau de noapte, când fug de ceva, când sunt laş şi nedemn de propriile mele fraze, când am trădat, deşi cel sau cea pe care i-am părăsit atât de ignobil încă nu au aflat, îmi ignoră scelerateţa; când scâncesc ca un prunc prost înfăşat şi nedezmierdat, când mă izbesc ca un prost, ca un prost veritabil, de zidurile mişcătoare şi scârţâinde ca la un cutremur ale fiinţei mele interioare – sau în ceea ce-mi figurez eu, în aroganţa mea instalată demult, de a fi „fiinţa mea interioară”!

Când îmi pare că mă dezmembrez şi nici suicidul nu mi se pare o „rezolvare practică”, da, atunci mă aplec uşor şi mă închin lui, iar dacă mai păstrez cumva un rest de insolenţă din viaţa mea „anterioară”, adică din cea cu un ceas, o zi sau o lună de dinaintea cutremurului meu interior, atunci încerc să-l înţeleg. Iar dacă zeii sau norocul meu strict privat mă ajută, îmi dă minte, nu încerc nici măcar aceasta, ci, recules cu adevărat, înfrângându-mi atât cât e posibil pentru un uman ultimele resturi de vanitate, mă aşez încet la poalele „lui”, ca un covor fin, mătăsos, ca să nu disturb acele furtuni melodice de protoni ce se înfăşoară în jurul său, şi încerc, dacă pot, să-l privesc. Da, doar să-l privesc, dacă privirea mea e suficient de rezistentă, de încercată, de clară pentru a-i întâlni fiinţa.”

Nicolae Breban (n. 1934), romancier şi eseist, este unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani. Debutează literar în revista Viaţa studenţească, în 1957. Opt ani mai târziu publică primul său roman, Francisca (tradus în bulgară şi rusă), distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Îi urmează în 1966 romanul În absenţa stăpânilor, iar în 1968, Animale bolnave, care a întrunit toate aprecierile criticii – „romanul anului” şi Premiul Uniunii Scriitorilor. A fost redactor-şef al României literare. A semnat scenariul filmului Răutăciosul adolescent, precum şi scenariul şi regia filmului Printre colinele verzi (inclus în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Cannes). În 1973 apare romanul Îngerul de gips, iar în 1975, versiunea în limba suedeză a romanului În absenţa stăpânilor. Le urmează Bunavestire (1977), Don Juan (1981), piesele de teatru Culoarul cu şoareci şi Bătrâna doamnă şi fluturele (1981-1982, Paris), ediţia franceză a romanului În absenţa stăpânilor (1983, Flammarion, Paris), Drumul la zid (1984), versiunea franceză a romanului Bunavestire (1985, Flammarion, Paris), Pândă şi seducţie (1991), Amfitrion: I. Demonii mărunţi, II. Procuratorii, III. Alberta (1994), Ziua şi noaptea: I. Ziua şi noaptea (1998), II. Voinţa de putere (2001), III. Puterea nevăzută (2004), IV. Jiquidi (2007), Stricte amintiri literare (2001), Friedrich Nietzsche. Maxime comentate (2004). Este membru titular al Academiei Române şi director al revistei Contemporanul. Ideea europeană. La Editura Polirom au apărut: Riscul în cultură (1997), Sensul vieţii (Memorii) (4 vol., 2003-2007), Animale bolnave (2004), Îngerul de gips (2008), Orfeu în infern (2008), Profeţii despre prezent. Elogiul morţii (2009).