Neagu Djuvara, sărbătorit printr-o ediţie de colecţie a bestsellerului „Între Orient şi Occident“
0Cu ocazia împlinirii celor 96 de ani ai marelui istoric Neagu Djuvara, editura Humanitas lansează săptămâna viitoare o ediţie de colecţie, îmbogăţită cu ilustraţii, a bestsellerului „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800-1848)“.
Volumul „Între Orient şi Occident“, aflat la a VIII-a ediţie, atingând până în prezent un tiraj de 25.000 de exemplare, va apărea într-o ediţie de lux, cartonată, cu o ţinută grafică deosebită, îmbogăţită cu peste 200 de ilustraţii, dintre care 105 color. Ediţia de colecţie este şi una aniversară, întrucât istoricul Neagu Djuvara va împlini pe 31 august (18 august în stil vechi), respectabila vârstă de 96 de ani.
„De la caftan, anteriu şi giubea, la frac şi mănuşi albe“
Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva decenii. Chiar înainte de ei, domniţele, de parcă nu ar fi purtat niciodată şalvari, fermenele, cepchene şi iminei, îşi etalaseră la balurile de la curte rochiile croite ca la Paris sau la Viena. Nimic din vechea societate – sat şi oraş, negoţ, meşteşuguri, armată, învăţământ şi biserică – nu a rămas pe loc.
Universul spectaculos şi pestriţ – în parte oriental, în parte occidental - de acum aproape două veacuri e şi mai bine înfăţişat în această ediţie ilustrată: sunt zeci de pagini cu imaginile oamenilor de atunci şi ale minunatelor lor podoabe, straie şi arme.
„Din 1711 până în 1821, treizeci şi unu de domni fanarioţi, făcând parte din unsprezece familii, se vor urca, de şaptezeci şi cinci de ori, pe tronul celor două ţări.
Vor aduce cu ei moravurile din Fanar, în care se întâlneau câteva tradiţii bizantine şi multe apucături turceşti.La Bucureşti şi la Iaşi, la curte şi în rândul boierimii, treptat, portul şi obiceiurile se orientalizează.
Pentru călătorul apusean, la sfârşitul veacului al XVIII‑lea, Moldo‑Valahia înseamnă intrarea în Turcia – sau, dacă vine dinspre Răsărit, înseamnă că nu a ieşit încă din Turcia. Contele d’Hauterive, ataşat la ambasada Franţei din Constantinopol, şi pe care ambasadorul Choiseul‑Gouffier l‑a recomandat ca secretar noului domnitor al Moldovei, Alexandru Mavrocordat, povesteşte cum a început călătoria sa, împreună cu alaiul lui Vodă, de la Constantinopol la Iaşi, în februarie 1785.“ (fragment din „Între Orient şi Occident“)
„Cititorul va descoperi, ca într-un jurnal ilustrat, peisaje din Orient şi din ţările române, chipuri de suverani, de domni şi de luptători, de boieri, târgoveţi şi de oameni simpli. Am nădejdea că armele, costumele şi giuvaierurile din secolele XVIII-XIX îi vor încânta privirea şi îl vor face să înţeleagă de ce călătorii străini nu conteneau să admire frumuseţea unor tărâmuri aflate între Orient şi Occident. Dar tot cititorul va judeca“, ne spune Neagu Djuvara despre noua ediţie.
Istoria lui Djuvara
Neagu Djuvara s-a născut la Bucureşti în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Este licenţiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). A participat la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele.
Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I"). În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972 capătă doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei şi mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.).
Din 1984 este secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când se întoarce în ţară. Din 1991 devine profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol" din Iaşi.
Printre scrierile sale se numără: „Le droit roumain en matière de nationalité“, Paris, 1940 (teză de doctorat), „Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor“, „Aromânii - istorie, limbă, destin“, „Însemnările lui Gheorghe Milescu“, „Amintiri din pribegie“, „Există istorie adevărată? “, precum şi cărţile publicate la Humanitas Junior: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri“, „Cum s-a născut poporul român“, „Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii“, „De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul“ şi multe altele.
Cartea „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii modern“ a apărut pentru prima dată în limba franceză, la editura Publications Orientalistes de France în 1989, varianta în limba română fiind publicată de Humanitas în 1995.