Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti se va închide pentru cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul de Istorie din Bucureşti se va închide pentru o renovare lungă

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti se va închide pentru reabilitare timp de cinci ani, cel mai probabil începând de anul viitor, conform conducerii instituţiei.

Ernest Oberländer-Târnoveanu, directorul general al MNIR a declarat că instituţia muzeală pe care o conduce va intra într-un proces de renovare şi va fi închisă timp de cinci ani din momentul în care va începe finanţarea. Acesta a menţionat că acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, începând de anul viitor.

"Vom organiza noi spaţii de depozitare, suntem în discuţii pentru a obţine aceste spaţii, avem nevoie de o suprafaţă foarte mare, circa 11.000 de metri pătraţi, care trebuiesc amenajaţi conform prevederilor normelor de conservare şi de asigurare a securităţii, şi pentru perioada până în 2018 am solicitat şi un spaţiu pentru organizarea de expoziţii, în aşa fel încât activitatea muzeului să nu se întrerupă şi publicul să nu uite că există un Muzeul Naţional de Istorie a României", a declarat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

Totodată, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie a României a precizat că cele mai bune spaţii pe care le-a vizitat până în prezent sunt cele din Casa Presei Libere. "Sunt hale foarte mari, uşor de amenajat şi relativ ieftin, faţă de altele, şi care prezintă şi multe alte avantaje în ceea ce priveşte asigurarea securităţii", a completat Ernest Oberländer-Târnoveanu.

În decembrie 2014, bugetul pe anul 2015 al Ministerului Culturii (MC) a primit o suplimentare de 1 milion de lei pentru începerea lucrărilor de reabilitare la Muzeul Naţional de Istoriei a României.

În iunie 2014, reprezentanţii Ministerului Culturii declarau pentru Mediafax că Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) din Bucureşti are nevoie de peste 27 de milioane de euro pentru lucrările de consolidare şi restaurare, patrimoniul acestuia urmând să fie mutat, cel mai probabil, la Casa Presei.

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) a fost înfiinţat în 1970, fiind "cel dintâi muzeu de arheologie şi istorie din ţară, dintâi nu într-o perspectivă cronologică, ci sub aspectul reprezentativităţii", se arată pe site-ul instituţiei.

În consecinţă, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal preţios, în singurul loc public unde securitatea şi vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeaşi măsură. De asemenea, o mulţime de alte piese de mare valoare arheologică şi istorică au poposit în expoziţiile MNIR, pentru a ilustra mileniile de istorie ori, pentru mai multă acurateţe, istoria de atunci.

Clădirea care adăposteşte muzeul este ea însăşi monument istoric, ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic de inspiraţie germană. Structura clădirii a fost serios afectată de cutremurele din 1940 şi 1977, astfel încât procesul de reabilitare a devenit principala preocupare a reprezentanţilor muzeului, în ultimul deceniu.

Printre obiectele de patrimoniu de la Muzeul Naţional de Istorie a României se numără brăţări dacice regale de aur, monede de aur de tip Koson, monede de tip Koson din argint, umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale şi fantastice, monede greceşti de aur de tip Lysimachos, emise în secolele II-I î.e.n, la Tomis şi Kallatis, un depozit de unelte şi arme de fier, precum şi monede de argint şi bronz.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Nu a ajuns la Palat, dar tot e în câștig! Fosta amantă a Regelui Frederik face iarăși valuri
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%