Mungiu la Cannes, între aplauze şi critici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regizorul Cristian Mungiu se întoarce la Cannes cu lungmetrajul „După dealuri", la cinci ani după Palme d'Or-ul obţinut cu drama „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile". Filmul românesc a avut proiecţia oficială aseară, iar după ce a fost vizionat de presă laudele nu au întârziat să apară.

Regizorul declara într-un interviu acordat „The Hollywood Reporter" înainte de proiecţia oficială că ar fi frumos să obţină din nou râvnitul trofeu, însă este puţin probabil. În ciuda aşteptărilor sale, atât jurnaliştilor cât şi criticilor care au văzut filmul le-a făcut deja o impresie excelentă.

„Operă magistrală, superb filmat", scriu criticii care consideră că pelicula ar trebui să ia măcar un premiu pentru regie.

Înainte de seara cea mare, regizorul Cristian Mungiu recunoştea că are emoţii. „Am emotii, sigur că am emoţii pentru că întotdeauna e vorba de o chestiune tehnică, sper să se vadă bine, să se audă. Şi apoi e o încărcătură destul de mare că te afli în competiţie la Cannes, înseamnă să fii în centrul atenţiei. Toată lumea se uită, toată lumea aşteaptă. Pentru mine e şi o încărcătură specială pentru că toată lumea va compara filmul acesta cu cel dinainte pentru care am primit Palme d'Or-ul şi nu e simplu. Dar îmi pare bine că am reuşit să intru cu un alt film în competiţie", a declarat acesta.

Povestea din „După Dealuri" este inspirată din cartea „Spovedanie la Tanacu" a scriitoarei Tatiana Niculescu Bran.

„Mă aştept ca în Occident latura religioasă a filmului să fie privită complet altfel decât acasa. Inevitabil e o diferenţă culturală foarte mare, dar cel mai mult m-ar interesa să ştiu că acasă, în România, va exista o opinie şi că cei care văd filmul vor avea o părere personală, critică", a mai spus Mungiu.

Pe de altă parte, au existat şi nemulţumiţi. Un critic de film american a spus că mesajul filmului este „lăsați lesbienele să fie lesbiene sau iadul o să se dezlănțuie pe pământ", în timp ce un jurnalist polonez este de părere că „După dealuri" e cea mai mare dezamăgire din festival de până acum.

AFP a scris că Mungiu - întors pe Croazetă la cinci ani de la trofeul Palme d'Or obţinut pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" -, a făcut apel la toleranţa criticilor în ceea ce priveşte cel mai recent lungmetraj al său, care a fost întâmpinat de presa de specialitate atât cu aplauze, cât şi cu dezaprobări.

În acelaşi timp, The Hollywood Reporter a spus despre regizorul român că este un concurent serios în selecţia de anul acesta de la Cannes. Acestei drame psihologice austere îi lipseşte suspansul şi nota politică din "4,3,2", dar este posibil să-şi câştige un public numeros datorită background-ului solid al regizorului şi talentelor sale tehnice de netăgăduit.

Mai multe pentru tine:
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Un medic, triatlonist la 83 de ani, împărtășește reţeta sănătăţii sale: patru principii-cheie ale dietei
Katie Price „a fentat” audierea în procesul de faliment de la Înalta Curte pentru a pleca în Cipru cu iubitul ei. Ce scuză a găsit
Revenirea lui Halep, un fiasco. Roma i-a spus pas, Roland Garros se dezice de jucătoarele dopate
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
Prima mașină cu conducere autonomă care „îți permite să-ți iei ochii de la drum”, scoasă la vânzare în SUA. Și nu e Tesla VIDEO
Coșmarurile care îi duc în pragul disperării pe mulți români. „M-am mutat, a fost insuportabil”
A fost directoare de bancă, dar a renunțat la job pentru un scop nobil. Irina Bogdan: „Trebuie să ne păstrăm copiii în țară“
Descalificare la Survivor All Stars România. Cine este concurentul care va părăsi competiția din Republica Dominicană
Cât de sănătos este să renunți la lift și să urci scările. Poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și chiar cel al unui deces prematur