Monumentul „Aripi“, de 9 milioane de lei, îi va lua locul lui Lenin în Piaţa Presei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monumentul care va fi amplasat în Piaţa Presei este compus din trei aripi stilizate

„Aripi“, un monument dedicat rezistenţei anticomuniste realizat de artistul Mihai Buculei, care măsoară 28 de metri înălţime şi cântăreşte 130 de tone, va fi instalat, în toamnă, în Piaţa Presei Libere, pe locul fostei statui a lui Lenin.

Povestea monumentului „Aripi“ a început în anul 2003, atunci când sculptorul Mihai Buculei a câştigat un concurs de soluţii care l-a ajutat să ajungă şi mai aproape de idealul pe care îl avea: să realizeze un monument care să simbolizeze lupta împotriva comunismului.

Traian Radu Negrei, directorul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din Primăria Municipiului Bucureşti, a spus că "bugetul total pentru monument este de 9 milioane de lei, plus TVA", precizând că acesta este întregul buget de când a pornit proiectul în 2003, printr-o Hotărâre de Guvern. Totodată, pentru lucrările de amplasare, transport şi montare în Piaţa Presei Libere, bugetul este de 4,2 milioane de lei, cu TVA inclus, după cum a mai spus Traian Radu Negrei, pentru Mediafax.

Monumentul dedicat luptei anticomuniste este o lucrare alcătuită din trei aripi stilizate cu o structură dantelată de oţel inoxidabil care va avea o înălţime de aproximativ 24 de metri şi o greutate de peste o sută de tone. Conform conceptului dat de Buculei, fiecare aripă este alcătuită din nouă pene cu dimensiuni diferite prinse cu nervuri, fiecare aripă având la bază câte un butuc ce urmează să se prindă pe soclul înclinat pe care va sta monumentul. „Este victoria vieţii asupra morţii, lucrarea fiind făcută din simboluri “, a spus Mihai Buculei.

Sculptorul Mihai Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, spune că impresia lăsată de acest monument va fi aceea că ariplile se desprind de pământ. "Imaginaţi-vă un tumul de granit, cu iarbă în jur, tăiat la 45 de grade. Impresia este că aripile se desprind de pământ", a explicat Buculei.

Dimensiunile şi greutatea monumentului au obligat echipa de arhitecţi coordonată de Alexandru Beldiman să recurgă la soluţii ingenioase şi cele mai moderne tehnologii în domeniu. Proiectul de amplasare a "Aripilor" prevede executarea unei platforme sinusoidale, în spatele căreia se înalţă tumulul de granit, iar în faţa acesteia este prevăzut un spaţiu pietonal acoperit de granitul roşu, care, ca o ironie a istoriei, a fost recuperat din soclul statuii lui Lenin.

Executantul, Electromecanica SA Ploieşti, a estimat că cele trei aripi vor fi recepţionate la 15 august, urmând a fi transportate pe un dispozitiv în jurul datei de 10 septembrie (perioada estimată pentru obţinerea aprobărilor de transport). Din cauza dimensiunilor agabaritice (lăţimea unei aripi este de 9 metri), pe traseul de la Ploieşti până la montajul in situ, este necesar a se demonta 8 obstacole. Transportul se va efectua pe trailere, în coloană.

Unii arhitecţii, însă, susţin că în locul realizării unui monument atât de costisitor ar fi putut fi găsite unele soluţii mai ieftine. „Atât plăteşte Primăria Capitalei? De ce nu mută acolo (n.r. în locul în care a fost statuia lui Lenin) un alt monument care este undeva prin Bucureşti dacă tot vor să pună ceva acolo? Decât să dai banii ăştia mai bine nu mai faci nimic acolo“, a declarat pentru Adevărul arhitectul Crişan Atanasiu.

Acesta spune că firesc ar fi ca în locul statuii lui Lenin „să fie totuşi amplasat un alt monument“, însă unul ceva mai ieftin, deoarece odată cu realizarea Pasajului subteran Piaţa Presei Libere zona se va transforma mai degrabă în una de tranzit. Concret, spun arhitecţii, oamenii nu se vor concentra pe impresionantul monument care urmează să fie amplsat acolo. „Cu atât mai mult cu cât în zonă se află şi alte opere, precum Fântâna Mioriţa“, a mai precizat Atanasiu.

Preţul "Aripilor" lui Mihai Buculei concurează şi chiar depăşeşte unele creaţii ale lui Brâncuşi, cel mai bine vândut sculptor român. Spre exemplu, în 2013, sculptura "L'enfant endormi" ("Copil dormind") a fost vândută pentru suma de 828.477 de euro (668.450 de lire sterline), la o licitaţie, la Londra.

Mihai Buculei (foto dreapta) este un sculptor român cunoscut pentru numeroasele monumente pe care le-a realizat şi care astăzi sunt expuse fie pe străzile României, fie în muzee sau galerii de artă din ţara noastră şi din străinătate.

S-a născut în anul 1940 şi a fost profesor la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti.

Una dintre cele mai cunoscute creaţii semnate de Buculei este bustul lui Şerban Cantacuzino,  amplasat pe Dealul Patriarhiei din centrul Capitalei. De asemenea, tot în Bucureşti mai există câteva monumente celebre semnate de sculptorul Mihai Buculei, printre care statuia lui Simon Bolivar - aflată pe Bulevardul Dorobanţi, vizavi de sediul Televiziunii Române - şi bustul lui Corneliu Coposu,  monument instalat în Piaţa Revoluţiei, lângă Biserica Kreţulescu.

Lucrări ale sale se găsesc în muzee de artă din Bucureşti, Botoşani, Suceava, Sofia, dar şi în colecţii particulare din Germania, sau în spaţii publice din Ungaria, Germania, Canada sau Atena

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”