Monica Davidescu "zboară" cu Boeing Boeing chiar de ziua ei, la Theaterstock

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Davidescu joacă în Boeing Boeing chiar de ziua ei

Cu peste 25.000 de spectatori în trei ani, comedia Boeing Boeing  este cel mai mai vizionat spectacol de comedie din România. De altfel, Boeing Boeing deţine şi un record Guinness Book pentru cea mai jucată piesă franţuzească la nivel mondial. Pe 6 august, de la 20.30, actriţa Monica Davidescu urcă pe scenă pentru o nouă reprezentaţie chiar de ziua ei aniversară.

La împlinirea vârstei de 43 de ani, alături îi vor fi şi de această dată partenerii de scenă: Anca Sigartău, Monica Davidescu, Tania Popa, Alexandra Velniciuc şi Lucian Ghimişi, precum şi partenerul de viaţă, Aurelian Temişan, precum şi publicul numeros care a luat deja cu asalt oraşul moldovean, cu ocazia Festivalului Theaterstock.

Arhitectul Bernard (Aurelian Temişan), personajul principal al piesei este un burlac convins şi un playboy veritabil care işi trăieşte viaţa în compania a trei stewardese superbe (Monica Davidescu, Tania Popa şi Alexandra Velniciuc), dar care nu au habar una de cealaltă. Acest lucru este posibil datorită unui mecanism impecabil planificat în baza analizei amănunţite a orarelor de zbor şi a iscusinţei menajerei sale Berta (Anca Sigartău, foto jos). 

Numai că un nou model de avion Boeing introdus pe piaţă dă peste cap toate orarele de zbor şi aduce împreună în acelaşi oraş, iar apoi în aceeaşi casă cele 3 logodnice stewardese. 

Bernard încearcă să redreseze situaţia implicându-l pe bunul său prieten de la ţară, Robert (Lucian Ghimişi). Timidul Robert uită însă ce minciuni trebuie să spună şi cui şi astfel se iscă o înlănţuire de situaţii comice incredibile.

Regia spectacolului este semnată de Şerban Puiu, iar textul îi aparţine lui Marc Camolleti. Traducerea a fost realizată de Irina Margareta Nistor.

"Boeing Boeing", producţie a Teatrului Elisabeta din Bucureşti, aduce spectatorilor o adevărată experienţă de divertisment. După trei ore de râs, spectatorii vor avea ocazia să vorbească şi să facă poze cu actorii în cadrul unei sesiuni speciale de socializare şi autografe.

Biletele costă 30 de lei şi au fost puse în vânzare la Agenţia Teatrului Municipal “Bacovia”, deschisă zilnic în intervalele orare 9.00 – 14.00 şi 17.00 – 21.00.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model