Moise şi cele Zece Porunci

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moise şi Ţara Făgăduinţei

Continuăm astăzi periplul nostru prin Biblie cu prezentarea unuia dintre cele mai importante personaje din Vechiul Testament: Moise, preţuit enorm atât de către evrei, cât şi de către creştini.

Simpla rostire a numelui Moise aduce cu sine o varietate de imagini biblice puternice: cea cu Dumnezeu deghizat în „tufişul în flăcări",  deschiderea Mării Roşii, Viţelul de Aur şi, mai ales, dăruirea Tablelor cu cele Zece Porunci, pe Muntele Sinai.

Moise a acţionat la ordinele lui Dumnezeu - el, Moise, lucrând pentru Domnul, este cel care i-a scos pe evrei din robia Egiptului, a dezlănţuit cele zece pedepse asupra ţării Faraonului şi a călăuzit poporul ales prin deşert vreme de patruzeci de ani.

Istoria lui Moise, aşa cum ne-o povesteşte Biblia, este cu totul specială. Ar fi trebuit să moară la scurt timp de la naştere, căci Faraonul Egiptului dăduse ordin ca toţi bebeluşii evrei de sex masculin să fie înecaţi de la naştere, în Nil.

Yocheved, mama lui Moise, a reuşit totuşi să îl ascundă timp de trei luni, apoi l-a pus într-un coş de nuiele şi i-a dat drumul printre trestiile de pe Nil întru împlinirea destinului. Iar Moise a fost găsit de nimeni alta decât de fiica Faraonului, care l-a salvat şi l-a crescut în palatul regal nu ca pe un sclav, ci ca pe un om liber.

Moise nu este un simplu profet, cum mai sunt în Biblie, nu, el este cel ales să transforme un popor de sclavi într-o naţiune civilizată. În afara celor Zece Po-
runci, Moise a a adus şi multe regulamente legate de diferite ritualuri. Evreii sunt învăţaţi cum să îl iubească pe Dumnezeu, cum să îşi iubească aproapele, cum să îi iubească pe străini (aşa cum se iubesc pe ei înşişi!). Vedem, deci, cum mesajul pe care Dumnezeu l-a transmis lumii prin Moise a fost reluat şi dezvoltat de Iisus Hristos.

Biblia şi „Adevărul"

În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, cotidianul „Adevărul" încearcă să-şi apropie cititorii de valorile  esenţiale ale creştinismului. Astfel, marţi, în Săptămâna Mare, ziarul se va distribui împreună cu Biblia, la preţul de 19,99 de lei.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta