Moartea lui Labiş: accident sau asasinat ?

Poetul a trecut în nefiinţă în urma unui accident de tramvai, la numai 21 de ani, iar unii au avansat ideea unui asasinat. „Mort prea tânăr, înainte de a-şi fi achitat toate datoriile faţă de realismul-socialist, Labiş anunţă poezia deceniului următor“, spune Nicolae Manolescu.

De ce-l uităm pe Caragiale?

La 21 de ani, Nicolae Labiş era accidentat de un tramvai în staţia de la Spitalul Colţea. La spital era diagnosticat cu „traumatism cranian şi al coloanei vertebrale; paraplegie". Poetul a simţit cum mâini străine l-au împins cu putere sub şinele tramvaiului ucigaş, iar de pe patul spitalului i-a dictat prietenului său, Aurel Covaci, versurile: „Pasărea cu clonţ de rubin/ s-a răzbunat,/ iat-o, s-a răzbunat (...) Puii păsării cu clonţ de rubin/ Ciugulind prin ţărână/ Vor găsi poate/ urmele poetului Nicolae Labiş/ Care va rămâne o amintire frumoasă...". După 12 zile de la accident, la 22 decembrie 1956, poetul murea, fiind înmormântat, în Ajun de Crăciun, în Cimitirul Bellu.

„Timpul asasinilor"

Iniţial devotat regimului comunist, Labiş şi-a reevaluat atitudinea. Pentru acest fapt, nu ar fi fost iertat, se spune în cartea „Timpul asasinilor. Documente şi mărturii despre viaţa, moartea şi transfigurarea lui Nicolae Labiş", scrisă de Cezar Ivănescu şi Stela Covaci. Gheorghe Gheorghiu-Dej era decis să evite o mişcare similară cu cea din Budapesta anului 1956 şi nicio viaţă, nici măcar cea a unui mare poet, nu era suficient de preţioasă pentru regim, încât să nu fie sacrificată. Stela Covaci, soţia prietenului lui Labiş, a reluat această teorie şi în volumul „Persecuţia. Mişcarea studenţească anticomunistă".

Mediul literar ar fi trecut sub tăcere adevărul despre moartea lui Labiş, în timp ce Securitatea a răspândit ideea de accident: poetul a căzut sub roţile tramvaiului, în stare de ebrietate, după ceasuri de dezmăţ la Capşa. Femeia care îl însoţea în fatidica noapte, Maria Polevoi, o dansatoare de origine rusă, a mărturisit că a doua zi a primit un telefon în care i s-a transmis că „tramvaiul 13 mai circulă prin Bucureşti". Ea însăşi ar fi trăit în teroare până în 1978, când s-a sinucis cu o supradoză de somnifere.

Un copil-minune

Născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, raionul Fălticeni (azi în judeţul Suceava), Nicolae Labiş avea o străbunică înrudită cu Petrea Ciubotariul, bunicul lui Ion Creangă. În urma unui examen, adolescentul a intrat, în 1952, la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu" din Bucureşti, fiind coleg cu Radu Cosaşu, Lucian Raicu şi Florin Mugur. Datorită talentului ieșit din comun i s-a dus vestea de copil-minune.

Poetului i s-au publicat două volume de poezii: „Primele iubiri", în 1956, care se deschidea cu „Moartea căprioarei", şi doi ani mai târziu -„Lupta cu inerţia", editat după moartea sa. Între 1962 și 1985 au apărut 12 ediții Labiș, care includ o recuperare spectaculoasă a manuscriselor. Pentru generația de scriitori din 1960, Labiș rămâne nu numai un model, ci și un reper de conștiințe - „o voce poetică pură, care nu seamănă cu nicio alta din epocă", după cum apreciază Nicolae Manolescu, în „Istoria critică a literaturii române".