Mitraliera cu platitudini

Dacă v-a păcălit cineva şi v-a dus la „Rinocerul îndrăgostit”, asiguraţi-vă că aveţi locuri în ultimul rând şi o lanternă, ca să puteţi găsi ieşirea. Spectacolul Teatrului Nottara este suma unor banalităţi agresive, care nu te adorm, ci te muşcă din scaun, îţi dau ameţeli şi te determină să-ţi pui o întrebare esenţială – ce rău ai făcut ca să fii atât de crunt pedepsit?

Care este legătura între pasta de dinţi, un rinocer şi doi îndrăgostiţi? Niciuna. Există lucidităţi care se leagă, în această telenovelă chineză? Nu prea. Este acest spectacol perfect pentru puştoaicele amorezate de acel Dan Bordeianu din telenovelele de pe Acasă TV? Categoric!

Ele pică exact ca nişte muşte în borcanul cu miere din ochii actorului. Dan Bordeianu mizează nu pe o metamorfoză care să-l scape de imaginea de june cuceritor, boem, banal şi pasional, ci tocmai pe conservarea acestei imagini.

Iar „zeul“ de pe ecran coboară pe Scena Teatrului Românesc ca să secere din priviri câmpuri întregi de adolescente, după ce a memorat un „scenariu” chiar mai dezastruos decât un episod cu rating mic din „Lacrimi de iubire”.

Piesa chinezoaicei Liao Yimei, marketizată ca o „capodoperă” produce la Teatrul Nottara un spectacol traversat de monologuri fără nerv şi actori care le rostesc privind către infinit, înlăcrimaţi de aşchia penibilului care le-a sărit drept în ochi. Textul în sine pare emanaţia unei adolescente care nu are mare experienţă de viaţă.

Cu febrilitatea unui Kalaşnikov, ea trage în toate părţile cu afirmaţii absconse: „Originea tuturor nemulţumirilor este să exagerezi peste măsură diferenţele dintre o femeie şi alta”; „Dacă cineva este aşa lipsit de demnitate din naştere şi ia bunătatea altuia drept rahat de câine, cea mai bună metodă este să-l tratezi ca pe un rahat... de om!”. Şi aşa e tot spectacolul, plin de „sensuri” care nu te ating şi de pseudosfaturi tratate artistic.

Capcana unui regizor

Îngrijitorul de rinoceri (Dan Bordeianu) se îndrăgosteşte de o femeie care nu e de nasul lui (Raluca Gheorghiu), ajunge să compare cele două relaţii - om-animal şi om-om ca să aleagă una din două.

Până la urmă scoate inima din rinocerul viu şi, ca gest de îndrăgosteală supremă, i-o dă femeii. Însăilarea naraţiunii este defectuoasă, punctul culminant este aiuritor şi inabil gestionat.

„Rinocerul îndrăgostit” poate fi comparat cel mult cu un spectacol jucat cu o sinceră, dar incapabilă dârzenie de nişte elevi de liceu. Nici pe actorii de la Nottara nu-i poţi suspecta de lipsă de entuziasm; îl au, dar nu ştiu ce să facă cu el.

Joacă neinspirat, în frunte cu rigidul Dan Bordeianu şi cocheta Raluca Gheorghiu, care îşi construieşte rolul în jurul unui râs care nu e al ei. Iar regizorul Mihai Lungeanu se arată capabil de o performanţă rar întâlnită: reuşeşte să ţină în sală tot publicul, mai bine de două ore, prinzându-l în capcana întunericului. Piesa are doar un singur act, în spatele sălii e mai tot timpul beznă şi cu greu poţi găsi singura ieşire.

Concluzii:

  - Cea mai bună scenă a spectacolului: nu există.
 - Cea mai proastă scenă a spectacolului: tot spectacolul.